April 18th, 2014

Lumea ca un soi de Facebook

Când omenirea era compusă din numai două persoane, era cam mare plictiseală pe rețelele de socializare. În vremurile acelea, Eva nu prea avea cui să-i dea un add și nici motive să urmărească pe pagina cărei frumuseți comentează Adam. Așa că fiecare dădea automat like la postările celuilalt (care, în principiu, sunau cam așa: “Mă plictisesc”) sau își trimiteau reciproc invitații la evenimente organizate la pomul cutare din Grădina Edenului ori la jocul Heavenville, unde terminau mereu la egalitate.

Apoi, de niciunde a apărut un nou user, Șarpele, și el voia să aibă succes în socializare. Cum nu existau filmulețe cu proști, a pus la bătaie câteva poze cu pisicuțe, fără pic de succes. Așa că s-a gândit să posteze fotografii cu mâncare. “Vai, ce drăguuuuuț este!”, a chirăit Eva când a văzut poza cu mărul și i-a trimis și lui Adam o invitație să dea like și prostul a dat. Șarpele a fost, așadar, primul autor de virale, căci a strâns numărul maxim de like-uri: două.

Și cum a primit acces Eva la cunoștințele Șarpelui, imediat a făcut un album de modă, cu frunzele din Grădina Edenului. Iar Adam a văzut atunci că erau goi, s-a rușinat și s-a ascuns. Și căutându-l Dumnezeu pe Adam prin Eden, nu l-a văzut. “Poate merge prost wireless-ul”, s-a gândit și a strigat: “Adame, unde ești?”. “Pe videochat”, a răspuns Adam. Read more…

April 16th, 2014

Cuvintele care trag la poartă

Dacă astăzi Bayern reprezintă Forța, Real Madrid Viteza, iar Chelsea Disciplina, FC Liverpool este echipa eliberată, ce-și caută încă adevăratele limite.

A neglija factorul psihologic în sport constituie un fel de materialism științific, înseamnă a considera sportivul doar un corp gânditor, o mașinărie de oase, tendoane, mușchi și datorii la bancă. La fel, în România, antrenorul a fost mereu văzut drept un meseriaș polivalent, dresor, paznic, mecanic, educator, pedagog, preparator fizic, nutriționist, în numele doctrinei omului care se pricepe la toate doar pentru că e șef. Chiar și când factorul psihologic este acceptat drept important, problema e pusă de parcă vorbele ar constitui un fel de combustibil cu care sportivul trebuie alimentat doar înaintea cursei. În această mitologie sărăcăcioasă, antrenorul rulează un film motivațional – cu spartani eroici ori cu invalizi ce se ridică și umblă -, apoi urlă „Hai,băieți!”, „Sunteți mai buni ca ei”, „Pe ei, pe ei, pe mama lor!”, iar băieții ies pe teren și mușcă din dușmani. Read more…

April 11th, 2014

Un workshop cu Sir Paul

Iată unul dintre multele motive pentru care Beatles a fost cea mai bună formație. O oră de muzică și povești la Abbey Road cu Paul McCartney, care cântă la toate instrumentele – inclusiv la pahare și la contrabasul care i-a aparținut basistului lui Elvis – și improvizează cu publicul. Varianta la Lady Madonna de pe la mijlocul înregistrării este extraordinară.

April 8th, 2014

Recuperare, regenerare, pace!

Ce auzi cel mai des în comunicările radio cu piloții din Formula 1? „Menajează pneurile! Economisește benzina! Nu încinge frânele! Ai grijă de motor!”. Mai rar „Depășește!”. Mesaje de gospodină care-și trimite soțul la cumpărături precizând: „Vezi să nu cheltui prea mult!” și pe copil la joacă spunându-i: „Nu juca fotbal că-ți rupi tenișii și alții nu-ți iau!”. Parcă suntem într-un film neorealist italian, cu muncitori săraci, deși, dacă stai să te gândești, în anii ’50 Formula 1 era o regină strălucitoare, iar echipele erau aproape toate din „Cizmă”.

Or, Formula 1 a fost mereu o măsură a îndrăznelii, a visului, chiar a risipei – căci și a zbura spre Lună e o risipă -, nu a austerității. Pot înțelege de ce astăzi se rotesc mașinile prin deșertul arab – acolo sunt banii -, chiar și de ce vom avea o cursă la Soci, dar această nevroză pulsând sub smalțul sclipitor devine apăsătoare. Parcă e un C.A.R. pe roți, „să ajungă la toată lumea”, să se recupereze și regenereze totul. În curând, le vor monta turbine eoliene pe mașini, să ilumineze un sat din Africa după trei linii drepte, și le vor spune să bage la loc în sticle șampania vărsată pe podium, să fie și pentru cursa următoare ori că, la urma urmei, bucuria lor e jignitoare pentru cei ce au pierdut. Read more…

April 2nd, 2014

Făt Frumos cu fluier la gât

Nu poți avea arbitri valoroși și cinstiți într-un fotbal slab și corupt. Și nu poți deține puterea absolută în acest domeniu decât dacă fotbalul este slab și corupt. Aceste lucruri le-a înțeles foarte bine domnul Mircea Sandu și urmarea a fost logică: mereu, în România, s-a vorbit despre arbitri, căci greșelile lor au fost aur curat pentru sistem. Din ele, s-a trăit bine într-o lume mică și fără perspective. În zeci de emisiuni s-au analizat hențuri și poziții, după principiul “Avem un fotbal execrabil, dar atât de mult știm să vorbim despre el, încât devine interesant”.

Ce rețineți din meciurile cruciale ale echipei naționale din acest mileniu? Cu Slovenia, în 2001, am avut un penalty ce nu ni s-a dat. Cu Norvegia, în 2003, arbitrul a văzut henț la Chivu și era, de fapt, mâna lui Carew. Cu Olanda, în 2007. Goian marcat din ofsaid. Parcă meciul nostru veșnic ar fi fost cu arbitrii, nu cu adversarii din teren. Read more…

March 31st, 2014

Mărirea și decăderea unor bodyguarzi

Până nu demult, vedeai paznici în farmacii, spălătorii auto, la Fisc, în cofetării, cimitire, piețe, la gogoșerii, la muzee, la case de pariuri, de sănătate ori de pensie, la agențiile de voiaj. Dintr-un motiv care-mi scapă, existau oameni care păzeau și sediile firmelor de pază. Ori poate că, cine știe?, tipul de la poartă tocmai dădea proba practică la examenul de angajare: “Ai luat 8 la istoria gărzii elvețiene, te-ai descurcat bine la principiile teoretice de manevrare ale bastonului, acum du-te afară și păzește ușa, să vedem că faci față”.

Read more…

March 21st, 2014

Regele în piață

Dacă rotești ochii prin Liga 1, ce vezi? Multe echipe create din bani călători și imposibil de justificat, dosiți sub umbrela sindicatelor, a firmelor fantomă, a prefecturilor. Nu ai cum spăla cu detergent câteva milioane de euro, dar poți crea, într-un sezon și jumătate, o campioană în Tecuci. Descoperi într-o magazie veche dovezi că a existat cândva o Unirea Tecuci, îi cumperi stema, palmaresul și terenul de la consiliul județean, iar după un sezon și jumătate echipa are deja istorie, trei brazilieni de mare viitor în lot și-i gata să sfâșie Barcelona. Dacă interesele o cer, o poți muta la Giurgiu sau chiar înmatricula în Bulgaria.

Modul acesta de acțiune poate fi sintetizat astfel: întâi arunci cu bani de ochii lumii, apoi cu praf. Iată cazul Unirii Urziceni, ieri în Liga Campionilor, azi în cavou. Iată cazul Oțelului, club devenit acum „neproductiv” pentru patron. Priviți Petrolul: echipă fermecătoare în tur, căreia era o plăcere să-i urmărești meciurile. Cei mai buni fotbaliști au plecat apoi (în câteva luni, deveniseră prea scumpi) și, în clasicul stil autohton, au fost înlocuiți de români lenevoși în curs de expirare, așa cum, în supermarketuri, produsele gata să iasă de garanție sunt așezate mai în față. Read more…

March 11th, 2014

România la vorbitor

Pro Gică? Anti Gică? Așa trece timpul degeaba peste o țară.

Cei care îl reprezintă fără mandat pe Gică Popescu, cerând neîntârziat grațierea, se află în postura comică a binevoitorului ce ajută o băbuță să traverseze strada fără ca respectiva să-și dorească asta.  Fiecare are un motiv, fiecare are o miză, iar aceasta nu-i nici măcar “Free Gică”, ci propria înălțare în ochiul public sau datorii restante, potrivit unui cod pus mai presus decât cel deontologic.

Acest val părerist este mai toxic chiar decât urmările faptelor incriminate în Dosarul Transferurilor, iar prejudiciul e imposibil de recuperat. Lungi ani de gargară înseamnă o stagnare mentală a națiunii, prizonieratul în emisiuni în care nu vezi decât un singur lucru: cum trece timpul degeaba peste o țară. Normalitatea ar fi presupus, în primul rând, un pic de reținere în a vorbi, să nu te transformi din inginer direct în specialist în dreptul penal, emițând păreri împletite savant din părerile altor nepricepuți, fluturate pe la televizor.

De aceea, poate ar fi mai bine să votăm vinovățiile de lux și eliminații din casă, ca la “Mireasă pentru fiul meu”. Așa e democratic, ca majoritatea nației să decidă ce-i mai bine pentru copiii de suflet, trimițându-i câteva minute la colț pentru că s-au însoțit cu huliganii. Read more…

March 4th, 2014

Tricoul și zeghea

„E șansa unui nou început”, declară Răzvan Raț despre meciul cu Argentina. Și te gândești: cum poate fi o întâlnire amicală, disputată după amânări succesive și pentru care plătești, prilejul unui reviriment? Nu am câștigat noi dreptul de-a merge în America de Sud, iată că vine ea la noi, cu întârziere și pe bani.

Au fost atâtea eșecuri oficiale ce puteau constitui puncte de plecare spre viitor, prin analize lucide și reforme, doar că niciunul n-a reprezentat un nou început, ci o pregătire psihică adecvată pentru următorul. Mi-a plăcut, de aceea, îndemnul lui Torje de a ieși din psihoza tricoului lui Messi, pentru obținerea căruia însuși Ilie Năstase a așteptat timp de o oră. Doar că Ilie a fost cineva în sportul mondial și își permite, la pensie, un suvenir. Tricolorii noștri încă nu.

În întregul ei, România este o țară care așteaptă. Trageri la sorți norocoase, adversari cât mai slabi în meciurile oficiale și cât mai buni închiriați pentru cele amicale, arbitri care să nu „ne fure”, un gol norocos în prelungiri, un selecționer adaptat la fotbalul modern. Nu în ultimul rând, a așteptat o sentință în Dosarul Transferurilor, care, cu atâtea amânări, mai avea puțin și deschidea sesiunea Judecății de Apoi. Până și îndemnul „Hai România!” pare astăzi mai degrabă adresat unei mârțoage obosite ori unei Dacii vechi, pe care nu te înduri să o vinzi, pentru că ai cârpit-o atâția ani. Read more…

February 28th, 2014

Oscaricale. Cine?

Best Picture

American Hustle

Captain Phillips

Dallas Buyers Club

Gravity

Her

Nebraska

Philomena

12 Years a Slave

The Wolf of Wall Street Read more…

February 26th, 2014

Attila Kim, arhitectul unui viitor posibil

Aș vrea să vă atrag atenția asupra unui proiect frumos, demarat de Glenfiddich, denumit „Book of Success”. Aici sunt prezentați români de care ați auzit, probabil, prea puțin sau deloc, oameni care performează în domeniile lor de activitate. Printre aceștia este și arhitectul Attila Kim, cu care am realizat un interviu.

attilakim1-640x668

Dacă te muți undeva, cel mai logic e să stai în casa cea mai urâtă de pe stradă. Când vei privi pe fereastră, vei vedea clădirile frumoase. De ce să stai într-o casă frumoasă și s-o vezi mereu pe cea urâtă?”

Read more…

February 18th, 2014

Medaliile noastre olimpice

Departe de mizele mari ale sportului-industrie , la Olimpiadă vezi oameni de neînfrânt care zâmbesc. 

Între 2003 și 2010, schiorul canadian Jan Hudec a suferit șapte operații la genunchi – șase la dreptul, una la stângul -, dintre care patru au fost reconstrucții. În noiembrie 2013, la Cupa Mondială, când i s-a spus că genunchiul lui drept se ține doar în feșe elastice, a zâmbit și a zis că așa e. Apoi, în ianuarie 2014, a suferit o hernie de disc. Toate acestea nu l-au împiedicat să câștige bronzul la Super-G, la egalitate cu Bode Miller (la 36 de ani, americanul a devenit astfel cel mai vârstnic medaliat schior alpin la J.O.). “Cât timp nu-mi dau jumătate de medalie, eu sunt mulțumit”, a spus, cu umor, Hudec.

Iată-l pe japonezul Noriaki Kasai, poate cel mai pozitiv om din lume. La 41 de ani și la cea de-a șaptea participare la J.O., a luat prima lui medalie olimpică la individual, argintul la sărituri cu schiurile de pe trambulina mare. Omul declară că nu se va opri aici, căci peste patru ani va mai fi o Olimpiadă de iarnă. Read more…