23 iunie 2008. Raport strict secret. România este adevărata campioană europeană. Ieri, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în subsolul sediului UEFA din Nyon, Mircea Sandu, mare comandor în organizaţia denumită Liga Whisky-ului Scoţian Antic şi Mereu Acceptat, a primit EuroGraalul 2008.
“Cum?”, veţi întreba. E simplu, dacă pui faptele cap la cap. Nu vă întrebaţi cum se face că în ultimii ani naţionala noastră le-a bătut în amicale pe toate cele patru semifinaliste de la Euro? De ce nu atacăm pe nimeni în meciurile oficiale şi de ce nu batem pe nimeni la turneele finale? De ce, în acelaşi timp, ne iese totul în meciurile aşa-zise “de pregătire” şi de ce nu vrea nimeni să joace astfel de partide cu România?
Pe scurt, Campionatul European de fotbal e doar o mască pentru justificarea sumelor încasate din bilete, drepturi TV şi publicitate. Turneele finale sînt o întrecere de faţadă, nu contează decît pentru fraierii din tribune. Adevărata competiţie, denumită “Codul lui Non Vinci”, gîndită demult şi ţinută în strict secret, constă în meciurile amicale. “Bine, dar de ce a alergat Bănel peste 12 kilometri de meci la Euro?”, veţi mai întreba. Simplu, lui nu i-a spus nimeni.
În acelaşi timp, Cornel Dinu e singurul român din afara circuitului echipei naţionale care ştie de existenţa acestei competiţii oculte. De aceea, frazele domniei sale nu au sens decît citite invers, de la coadă la cap, şi numai însoţite de o cheie pentru decriptare, pe care o au doar iniţiaţii şi cîţiva înţelepţi din pustiul Kalahari. De pildă, “pecenegii” sînt, de fapt, rezervele Olandei, “coloniştii Romei” sînt arbitrii-asistenţi, iar folosirea lui “propedeutic” înseamnă că va ploua în ziua meciului. În schimb, “hazardul inconştient” înseamnă “hazardul inconştient”.
Închei transmisia cu un “Hai România!” în şoaptă. Ne vedem la amicale, să îi susţinem pe băieţi.