at Top10results.org
This domain may be for sale. Buy this Domain


















Legal Terms

Browsing by Archives

Miracolul chinezesc şi viaţa unor oameni

“ … Ceea ce vede Occidentul este, de fapt, ceea ce-l lasă China să vadă. Adică 1 la sută. Restul e băgat sub preş. Pentru ca românii (sau americanii, n-are nici o importanţă) să-şi cumpere chiloţi cu 20 de cenţi bucata, într-o altă parte a lumii unul, doi sau zece oameni muncesc pe rupte, pentru [...]

A doua viaţă

„Second Life” este o lume virtuală plasată în Internet. Descărcând gratis un program, poţi să-ţi creezi propriul personaj, un alter ego care munceşte, cumpără, vinde şi interacţionează social cu proiecţiile celorlalţi (deja, foarte mulţi) clienţi. Moneda din „Second Life” are curs de schimb cu celelalte valute clasice şi putere de cumpărare. Sunt foarte mulţi oameni care [...]

Doar 37 de ani

Iată o poveste pe care cred că v-ar plăcea s-o aflaţi. Uzbeca Oksana Chusovitina este singura gimnastă din lume care a concurat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice. Deţine, în acelaşi timp, recordul de cele mai multe medalii obţinute la sărituri, în cadrul Campionatelor Mondiale, anume opt. Însă performanţele ei nu sînt doar dintre cele [...]