1. Există, în romanul „Ciuma” al lui Camus, un moment în care groaza atinge o maximă intensitate. Paradoxal, nu este atunci când şobolanii încep să iasă în şiruri lungi de prin cotloane, subsoluri, pivniţe şi guri de canal pentru a muri la suprafaţă, „aproape ca oamenii”. Nici când „verzui, cu buzele ca de ceară, pleoapele învineţite”, sfârşeşte primul om din cauza bolii. Nu, apogeul terorii este atins, paradoxal, între aceste două momente, într-o zi frumoasă, când ciuma dă semne că s-ar opri şi apar împreună o speranţă prizărită şi siguranţa că va fi rău.
Într-un astfel de moment ne găsim acum. Ştim că gripa porcină a pătruns în ţară, dar încă nu-i simţim efectele. Moneda naţională, legată la perfuzii cu preţul agravării crizei, deocamdată respiră. Afară e frumos. Oamenii concediaţi beneficiază încă de ajutorul de şomaj. Cu toate acestea, ştim că va fi rău. Ţara e ca o oală sub presiune care fâsâie prin candidaţii la preşedinţie şi tot ce auzim sunt aceste vârtejuri rotitoare de aburi din vârf. Trăim senzaţia unui asediu împotriva căruia nu avem cum lupta, pentru că nu vine din exterior, pentru a-i putea aşeza în faţă ziduri, contraforturi, porţi sau baricade, ci din interior.
2. Acum câteva zile, în autobuz, un bărbat a admonestat o femeie în vârstă, îmbrăcată sărăcăcios, susţinând că respectiva era sursa mirosului neplăcut care se simţea. Un al doilea bărbat a intervenit, mai dur, ameninţând-o pe femeie că, dacă nu va coborî la staţia următoare, o va da el jos. În acel moment, primul bărbat s-a „înfipt” în celălalt, care-i uzurpase în ochii publicului calitatea de apărător al ordinii publice, spunându-i: „Decât să vorbeşti atâta, mai bine ia-o de mână şi azvârle-o afară”. Cei doi au început să se înjure şi au coborât la următoarea staţie, pentru a-şi rezolva diferendul, în timp ce în autobuz a continuat să miroasă urât. A fost o excelentă lecţie de politică românească.
3. În filmul „Zorba grecul” există un alt moment teribil. Aflând că madame Hortense, venetica, se află pe patul de moarte, femeile în vârstă din sat se anunţă una pe alta. „Moare străina. Statul va lua totul. De ce nu noi?”. Se strâng ca nişte corbi, intră în casă, iar două, mai tupeiste, pătrund chiar în camera muribundei. Nu ruşinea le împiedică să fure, ci frica de a o face cât timp sunt încă ţinta unei priviri.
Evident, până la urmă, totul va fi prădat şi statul nu va lua nimic. Cred însă că am mai văzut toţi filmul acesta.