November 13th, 2009
Liderul forţat
Nici nu jucă bine Tănase patru meciuri printre tricolori şi deja încercăm să-l tragem cu forcepsul pe piedestal, prin această repetată întrebare: “Va fi Tănase următorul lider al echipei naţionale?”. Uităm că în sport un lider nu se creează, ci se impune singur, asemenea masculului alfa.
Când Hagi a apărut la echipa naţională, nu a fost nevoie de miruiri pentru ca toată lumea să simtă că în jurul lui se va cristaliza selecţionata României. Totuşi, chiar şi atunci s-a vorbit de “Generaţia de aur”, nu de “1+10”. A venit apoi ceea ce în mod forţat s-a numit “Generaţia lui Mutu şi a lui Chivu”. Ce s-a ales din această construcţie? Principalii ei piloni, sub o formă sau alta, sunt în plin proces de măcinare. Este ca în bancul cu românul care, lăsat într-o cameră cu două bile, iese spunând că “o bilă s-a stricat, pe cealaltă am pierdut-o”.
Nu avem oare nicio vină în această chestiune? De la montarea unui bec până în politică, simţim nevoia unui tătuc, unui far călăuzitor, care să nu poarte doar bagajul de aşteptări, ci şi întreaga responsabilitate. Ne prindem cârceii speranţelor de un singur arac, neînţelegând că tocmai această presiune vegetală îl poate culca la pământ. Cristian Tănase este un fotbalist cu viteză, viziune a jocului şi talent, dar şi cu o anume fragilitate. Expus prea de timpuriu presiunilor şi forţărilor, ori el va ceda, ori ceilalţi se vor simţi, pe bună dreptate, nedreptăţiţi.
Nu de un lider de echipă avem nevoie în acest moment, ci de o echipă în care fiecare fotbalist să poată fi lider pe zona sa de joc. Când angrenajul va funcţiona cu precizia dorită, ne putem năpusti în interior să-i aflăm rubinele. Mai e însă mult până atunci.
Comentariu: