November 16th, 2009
O cheie de boltă
La CE de anul trecut, Spania a prezentat fotbalul viitorului, însă, din păcate, al unui viitor posibil doar ei. Pe faza defensivă, presingul seamănă cu mişcarea bielelor unui motor. Practic, fiecare jucător de construcţie al adversarului se trezeşte în faţă cu doi sau chiar trei oponenţi. Apoi, după recuperarea mingii, începe acea construcţie continuă şi rapidă, care aminteşte de încăpăţânarea unei picături de apă de a-şi găsi drumul printre dalele de piatră.
Pentru alţii, copiatorul are din start cartuşul cam uzat. Dacă în cazul Spaniei, ai senzaţia unei pisici care se răsuceşte în aer spre a o tuli imediat după aterizare, jocul naţionalei noastre încă prezintă aspectul unei sacoşe rupte, din care cartofii se rostogolesc pe scări. Uneori, mijlocaşul adus de pe dreapta pe stânga creează nu superioritate, ci învălmăşeală. Riscul unei echipe scurte – fragilitatea în centrul defensivei – se accentuează în cazul folosirii unor fundaşi lenţi. Un alt risc este acela că jucătorii trebuie să alerge continuu, deci pot cădea fizic.
Chiar şi aşa, o astfel de echipă e mai dinamică, având un potenţial ofensiv bazat nu pe aşteptare – ca în trecutul selecţionatei noastre -, ci pe construcţie. Să observăm că Unirii îi iese mai bine acest joc minuţios, bazat pe efort, poate şi pentru că l-a adaptat la posibilităţile ei. Când nu-i ai la mijloc pe “ţesătorii” Xavi, Iniesta, Silva, Alonso, joci cu un pivot în atac.
De aceea, rostesc un nume care încă nu a intrat în planurile selecţionerului: Bilaşco. Rar am văzut un jucător care să câştige aproape toate duelurile aeriene într-o partidă, fiind o posibilă cheie de boltă pentru o zonă în care încă suferim.
Comentariu: