Departe de scena vorbelor goale, la Constanţa, Hagi a spus “Nu”. Este cuvântul pe care cei mai mulţi dintre noi au uitat să-l pronunţe sau care nu mai reprezintă mare lucru în această lume a promiscuităţii, unde orice os de plastic e prezentat drept o ofertă de nerefuzat. De data aceasta, programele TV nu s-au întrerupt, nici sateliţii nu şi-au oprit curgerea pe boltă. Conferinţa de presă a lui Hagi nu s-a bucurat de aportul zecilor de camere de luat vederi şi al bateriei de microfoane. Pentru a-i fi ilustrată declaraţia, se vor folosi poate imagini vechi, din arhivă, iar acesta ar fi cel mai pregnant semn al actualităţii şi al noimei.
Există, bineînţeles, acea vorbă: “Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”, rostită însă numai de inşi de care oricând te poţi lipsi. Or, Gheorghe Hagi chiar este unul dintre trăitorii de neînlocuit. Despre importanţa unei persoane în vieţile noastre nu putem niciodată vorbi la prezent, există mereu ceva care păcăleşte măsurătoarea, anume exact prezenţa acelui om, ce are efectul unui obiect de fier în preajma busolei.
Noi, în schimb, ne pierdem în aceleaşi întrebări fără rost: “E Hagi un bun antrenor?”, “A fost mai mare decât Stoicikov?”, “De ce n-a reuşit la naţională?”, “De ce le cere jucătorilor imposibilul?”. Concentrându-ne asupra părţii vizibile a aisbergului, uităm că evoluţia lui a fost extraordinară. De la un copil care păştea oile a ajuns cel mai bun fotbalist al ţării, o marcă a României. Am fi vrut atunci să fie cel mai bun din lume, să ne extragă definitiv din mediocritate, rămânând însă lucid şi cu capul pe umeri. Să fie rege, filosof, preşedinte, dacă nu de ţară, măcar de federaţie, să cureţe locul de nechemaţi. E procedura standard pe care o aplicăm celor care se înalţă dintre noi: dacă nu le putem prinde gleznele, măcar să ne rezolve problemele de identitate naţională şi să ne scape de cei răi. Cea mai bună caracterizare a lui Hagi îi aparţine însă domnului Mircea Diaconu, într-un interviu acordat lui Decebal Rădulescu, acum un an şi jumătate: “Hagi este un om bun într-o lume cameleonică”.
Ultimele apariţii publice ale sale, în studiourile TV sau pe plajă, într-un meci organizat de Gazetă, ni l-au arătat zâmbind larg şi încrezător, ca un om mergând liniştit pe drumul său. Despre prezent nu se poate spune mare lucru: e încărcat cu vorbe prea mari despre cinste şi caracter, dublate de garanţii în terenuri şi de acte privind comisioane la transferul de jucători. Viitorul e însă, poate chiar mai mult decât trecutul, al lui Hagi.