Revenirile din Formula 1, mereu aşteptate ca o sărbătoare, sunt doar prilej de amărăciune. De pildă, întoarcerea lui Nigel Mansell, din 1995, la bordul unui monopost McLaren în care încăpea ca într-un tricou intrat la apă.
Acelaşi lucru i se întâmplă şi lui Michael Schumacher. După 12 curse disputate, Rosberg a strâns 94 de puncte, Schumacher 38. Dacă ne uităm mai departe, la rezultatele obţinute în calificări, observăm că Nico a fost în zece rânduri mai rapid decât Michael. Practic, l-a surclasat în medie cu 2,66 poziţii pe grila de start. Cum se explică această diferenţă? Oare o echipă germană, cu ambii piloţi de această naţionalitate, ar dezavantaja, prin prisma materialulului de concurs, un septuplu campion mondial? Nu. Spre deosebire de perioadele Benetton (1992-1995) şi Ferrari (1996-2006), Michael n-a mai avut parte de tratament privilegiat. Nu a mai fost pilotul numărul 1, cu monopostul setat pentru el, ce trebuia susţinut necondiţionat de către celălalt driver al echipei.
Schumacher a mai avut doi adversari teribili. În primul rând, pauza competiţională. În cei trei ani în care a stat deoparte de F1, competiţia şi maşinile s-au schimbat radical. La ritmul dezvoltării tehnologice din Marele Circ, diferenţa dintre monoposturile din 2010 şi cele din 2006 – nemaipunând la socoteală faptul că sunt fabricate de echipe diferite, Ferrari şi Mercedes – este ca diferenţa dintre un VW Golf 2 şi un Golf 6, să zicem. Credeţi că exagerez? Gândiţi-vă doar că maşinile obişnuite nu ating 350 km/h, că un monopost F1 ajunge la 100km/h în doar două secunde, că turaţia maximă a unui motor din Marele Circ este de 18.000 rotaţii pe minut, de 3-4 ori mai mult decât propulsorul unei maşini obişnuite. Sunt lumi total diferite, care funcţionează în condiţii total diferite. De aceea, fiecare salt tehnologic din F1, pe care fiecare echipă îl face de două-trei ori pe sezon, e unul imens. Iar în tot acest timp, Schumi a lipsit.
Saltul cel mai mare l-a făcut însă pilotul, dar nu în sensul pe care şi l-ar fi dorit. Între 37 şi 41 nu trec atâţia ani câţi se scurg între 17 şi 21, ci, din punctul de vedere al efectelor, mult mai mulţi.
Credeţi-mă, ştiu ce vorbesc. Am 40 de ani.