in Sfatul bătrânilor

Scrisoare pentru al optulea

– ajută-l pe Alin Totorean! –

Dintotdeauna am ştiut că pe blogul meu intră şi opt oameni foarte bogaţi. Când scriu „bogaţi”, de data asta nu mă refer la averea sufletească, ci la aia materială. E vorba de piţule, fofoloci, parale, verzişori, creiţari, mangoţi. Bani.

Dintre cei opt, unul a avut probleme nasoale în timpul crizei. A investit în abajururi de lampă tocmai când se dădea stingerea la bursă. Compania celui de-al doilea, care fabrica şei de unică folosinţă pentru cai verzi, a dat faliment. Al treilea a pierdut la poker casa de turtă dulce din Azore şi încă nu şi-a refăcut nici moralul, nici glicemia. Al patrulea vânează o domniţă prin jungla amazoniană şi, până o va răpune, nu va putea fi găsit. Al cincilea vrea să cumpere Grecia, să nu-l deranjăm! Al şaselea doar zice că-i bogat, dar trăieşte pe un mileu, în burta peştelui de sticlă. Al şaptelea e Bill Gates, care nu cunoaşte româneşte, intră aici doar să se uite la poze şi la filmuleţe.

Celui de-al optulea îi scriu, care are bani, dar nu s-a îngropat în ei. Nu-l cunosc, n-a postat niciodată nimic aici. Ştie să dea, căci şi asta e o ştiinţă: să dai fără să azvârli, fără să te scapi pe tine de emoţie că exişti. Aşadar, prietene, ajută-l pe Alin Totorean! În acest moment, nu mâine (OK, e o figură de stil, merge şi mâine :) ), are nevoie de ceva de care tu te poţi lipsi. Altfel, ţi-o spun direct şi fără milă, peste o lună sau peste un an, când vei fi în largul Mediteranei, iar pe iaht se vor servi cocktailurile, vei rămâne cu ochii priponiţi de umbreluţa din pahar şi un gând ţi se va plimba prin cap. „Puteam să fac ceva şi n-am făcut! Puteam să fac ceva şi n-am făcut! Puteam să fac ceva şi n-am făcut!”.

Aici n-aveţi de-a face cu un nigerian fictiv care te stresează şi te minte. Eu cer, el habar n-are de treaba asta (nici măcar nu-l cunosc!). Alin Totorean e un om care n-a cerut niciodată nimic şi care a mers, a mers şi a mers. A întreprins expediţii solitare în Mongolia, India, Maroc şi Australia. E singurul român care a traversat PE JOS Deşertul Atacama. A pus pe harta lumii România ta, a mea, a noastră, apoi le-a arătat copiilor din satele româneşti harta lumii. Are liposarcom mixoid de grad înalt, care necesită un tratament mai scump decât îşi poate permite un om care trăieşte din scris şi din fotografie. Uite, citeşte aici, aici şi aici!

Deşertul e o lume, dar lumea nu e un deşert. Un explorator solitar nu e niciodată singur.

P.S. Vouă, celorlalţi, mai degrabă săraci în bani decât bogaţi, nu vă spun nimic. Ştiu că veţi ajuta, după putinţă, prin a scrie despre Alin sau prin a da. De aceea, blochez comentariile. Gata cu vorbele! 

DETALII PLATĂ:

Cont nr. RO49.RNCB.0016.0054.6682.0001

Titular cont: Totorean Ion, deschis la BCR Ag. Avram Iancu, Arad.