in Sfatul bătrânilor

Dau o bere

Nu ştiu care dintre voi a dat pe goarnă cum că mi-ar plăcea berea, căci cei de la Ciuc Premium m-au invitat să particip la o campanie care-şi propune să găsească răspuns la cea mai veche enigmă a lumii, acum, că ultima teoremă a lui Fermat a fost rezolvată (soluţie: 2,7). De ce beau bere?

N-aş fi vrut să vă deranjez, dar prietenii la care am apelat iniţial mi-au dat răspunsuri ambigue. De genul: „Daţi-mi o femeie căreia să-i placă berea şi voi cuceri lumea!” (Kaiserul Wilhelm), „Berea e dovada că Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să fim fericiţi” (Benjamin Franklin), „24 de ore într-o zi, 24 de beri într-o navetă. Coincidenţă?” (Steven Wright), „I’d rather have a bottle in front of me, than a frontal lobotomy” (Tom Waits), “Hâc!” (Buddha).

Nici pe filosofii antici nu poţi pune mare preţ, căci butadele lor au ajuns la noi uşor deformate. Mă refer, desigur, la Heraclit, care a făcut constatarea “Totul curge” privind către o halbă goală. Sau la Arhimede, cenzurat de abstinenţi, căci omul gemuse de fapt: “Daţi-mi un punct de sprijin şi mă voi ridica de la masă”. Apoi, să nu-mi spună mie cineva că binecunoscuta axiomă carteziană “Cuget, deci exist” nu e făcută dimineaţa, pe mahmureală!

Întreabă un băutor de bere de ce îi place lichidul respectiv şi îţi va dărui o privire nefiltrată. Totuşi, risc întrebarea: voi de ce beţi bere? Şi ca supliment, care e povestea acelei beri pe care, dacă n-aţi fi băut-o, atunci şi acolo, aţi fi simţit că muriţi? Eu am o astfel de poveste şi e însoţită şi de o poză mişto!

Ajutaţi-mă cu răspunsurile voastre! Dau o bere.

P.S. V-aţi gândit vreodată că “Dai o bere?” e cea mai simpatică şi nevinovată întrebare din lume?

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

93 Comments

  1. Imi permit sa continui cu niste autohtoni:)
    „Berea m-a ajutat intotdeauna sa descopar fotbalisti talentati, cu potential. nu-mi vine sa cred ca pispirelul ala care-mi desfacea sticele avea sa ajunga marele Pele…” Mircea Lucescu
    „Planeta se scufunda intr-un butoi de bere cosmica…” george copos
    „Berea e de la diavol, ma-ntelegi. Ca de ce? ai vazut cata spuma face, face multa spuma, murdarie…” G B
    „Eternitatea gustului amarui cu valente transcedentale nu poate decat sa ne contopeasca intr-o dihotomie arhetipala. totusi, prefer vinul…” Cornel Dinu
    „Deci, sa moara mama, era fara alcool, fara misto…” Cristi Tanase
    „Berea este si ea o bautura alcoolica, care nu o recomand la jucatorii mei ca tre sa fie bine, nu tre sa fie rau” Gica Hagi

  2. Buna ziua,

    Personal, sunt adeptul bauturilor tari, fiind ardelean la origine si la locatia actuala… Aroma si efectul nu se compara cu amareala berii…. mai adaug placerea unui cognac bun (dintre cele produse in Romania recomand cu tot sufletul Jidveiul, desi are un pret prohibitiv… de, calitatea se si plateste)… asa ca nu ma inscriu in categoria bautorilor de bere, desi mai „gust” si eu cate una…. asa „de sete”

  3. de plăcere, evident.
    cât despre poveste, poate cea mai bună bere băută vreodată a fost un Ciuc, la o cabană în Piatra Craiului, după o zi de mers prin soare.

  4. Nu de sete, oricum. Daca mi-e sete, imi iau o cola, o termin rapid, si pe urma trec la bere. Asta se savureaza, nu trebuie folosita pentru motive atat de profane precum setea.

  5. Acum vreo 20 de ani insoteam o persoana infirma pe o terasa aproape de mare. La un moment dat doi barbati din apropiere ne oferisera cate o bere. Eu refzasem. Asa ca domnii l-au rugat pe chelner sa-mi ofere un pahar cu lapte rece. Toata lumea zambea. Si eu desi in alte circumstante l-as fi turnat cu placere in capul celor doi. Am zambit si am baut laptele. De atunci nu am mai refuzat vreodata o bere. I love it. Rece si amaruie. E viza de libera trecere a granitei inspre rai. Asta e un secret bine pastrat de calugarii franciscani. :)

  6. Salut
    Eu sunt un mare bautor de bere. Nu pun gura pe tarie ca imi face rau( doar mirosul si baia ma cheama) iar vin foarte rar ca imi da arsuri la stomac. In schimb berea e ca un medicament pentru mine. Au fost multe momente in care ma durea stomacul sau burta si daca beam bere gata trecea prin minune. Beau totusi ponderat ca altfel am scandal cu sotia care este cam anti . Noroc ca nu prea am multi prieteni prin zona ca sa ies in oras cu ei ca altfel cine stie:). Dar acum mai in gluma mai in serios berea pentru mine e mai buna decat apa. Si mai ales ca de multe ori tine si de foame. A si inca o chestie buna pe mine nu ma ingrasa. Oricum cel mai bun moment de baut bere pentru mine este atunci cand greutatile de zi cu zi tind sa ma doboare, si atunci o bere merge de minune, dar sa fiu singur sa pot sa filosofez(in minte)
    cu stima
    Mihai

  7. scriu din Panciu si da , ma consider bautor de bere si nu de vin.
    De ce ?
    pt ca berea face spuma si in bere nu trebuie sa mai pui sifon, pt ca are deja.
    Dar fie vorba intre noi, vinul e mai sanatos decat berea asta care se face la noi….ma refer la vinul pe care il fac eu.
    din struguri

  8. Imi imaginez o poveste senzationala, cu multe peripetii, chestii senzationale, in urma carora eu am devenit un mare iubitor de bere. De unde!?! La mine e foarte simplu. Imi place. De aia beau. E buna rau de tot!!! O iubesc! In vara am descoperit nefiltrata de la Bergembier. Ce buna e! Si imi place nefiltrata in general. Bere fara filtru, cum ii spun eu. O zi buna, cu o bere rece! :)

  9. No, pai draga AG, eu nu sunt bautor de bere, acum 2 ani am avut si eu pofta de-o bere, am luat un carton din acela cu 6 sticlute de 0,35l, am constatat ca sub dop erau niste coduri, pe care le-am transmis prin SMS si am castigat un trenning puma !
    Cu toate astea, hai sa incerc un raspuns la intrebarea ta:
    Pentru ca Dumnezeul betivilor sa ne pazeasca !!!

  10. Cand am zis ca-mi place, evident la gust ma refeream. De regula nu prea beau lichide in cursul zilei. O cafea dimineata. Si ajung seara acasa, si imi torn o nefiltrata, cu 2 cm de spuma, rece. Salivez cand scriu. Ridic paharul in dreptul ochilor, ma uit la ea cum forfoteste in pahar iar paharul incepe sa se abureasca. Si abia acum sorb cu nesat jumatate de pahar. Mmmmmmm! Papilele mele sunt fericite. Serios. Chiar asa fac. Sotia mea rade de mine mereu, cand ma vede. Si daca rinichii se spala cu bere, mi-e teama sa nu inceapa sa se destrame de la atata spalat.

  11. Salut, am ceva motive pentru care beau bere :
    1. Pentru gust – iar pentru gasirea acelui gust care iti place cel mai mult, trebuie sa incerci toate berile posibile , nu ?
    2. Pentru ca produce o anumita stare de dezinhibare
    3. Pentru ca are o concentratie de alcool acceptabila care nu produce o mahmureala excesiva (evident, consumata sub o anumita limita)
    4. Pentru ca poti alege dintr-p multitudine de forme de imbuteliere si cantitate (vorbesc de experienta personala, evident limitata)
    – 0.2l – Germania – Dusseldorf – pahar sticla
    – 0.25l – Romania – tap
    – 0.3l – Olanda – sticla, pahar sticla
    – 0.33l -international- sticla, cutie, pahar sticla
    – 0.4l – international- pahar plastic, pahar sticla, halba
    – 0.5l – international- pahar plastic , pahar sticla , sticla , halba , PET, cutie
    – 0.66l – Italia – sticla
    – 0.75l – Romania – PET
    – 1l – international- sticla , halba , PET
    – 2l, 2.5l – Romania – PET
    – 3l – international – KEG , PET
    – 3.5l – Romania – PET
    – 5+L – international – BUTOI
    5. Pentru reclamele TV produse pentru promovarea berii

    Ar mai fi motive, dar daca voi primi o bere pentru fiecare motiv, as putea depasi premiza de la pct.3 si nu ar fi bine.

    O bere buna va doresc.

  12. Sunt de parere ca berea a ajuns atat de comuna incat daca zici ca ,,merg la o bere” e ca si cum ai zice ca ,,merg sa mananc o pizza”. Probabil oamenii beau bere acum din obisnuinta si cred ca aceasta obisnuita are legatura cu aceea reclama ,,Prietenii stiu de ce” si acum fiecare om iese la o bere cu prietenii.Sau poate fi o reteta secreta gen McDonalds sau CocaCola care inca nu e descoperita. Parerea mea.

  13. Salut!
    O poveste cu bere? Nimic mai simplu: Oktobefest.
    Cine știe cunoaște!
    Am fost cu niște prieteni ultima data, am băut dura trei si apoi legătura mea cu divinitatea devenise mai puternica ca niciodată.
    O precizare: o bere =1 litru.
    Ador berea germana nefiltrata ( acea dunkelbeer).
    De ce? Poate ca renunt si eu la filtrul prin care observ lumea…
    Salutari tuturor si noroc!

  14. aicea m-am reintors in copilarie :)
    probabil mi-a ramas amintire de la mama cand imi povestea copilaria ei ..se zice ca pe tata l-a cunoscut la o bere ..mama era o femeie roscata :lol:

  15. @ Mike
    Berea germana nefiltrata se numeste Hefeweizen (ex. Erdinger sau Paulaner), Dunkelbier este berea neagra care poate fi un pils (ex Köstritzer) sau un Hefeweizen (DIn nou Erdinger).

    Beau bere pentru gustul ei.
    Beau bere pt ca prietenii mei beau bere.
    Beau bere pt ca la un gratar in curte e cea mai buna alegere.
    Beau bere pt ca in jurul ei poti discuta despre absolut orice( nu la fel sta treaba cu vinul, spirtoasele sau cola).
    Beau bere pt ca nefiind pe gustul nevestei mele, nu sunt nevoit sa o impart.

    Pe mine m-a fermecat Ursusul cand au inceput sa foloseasca sticlele care sunt si azi in uz, in dauna celor lunguiete de un verde inchis, de cand au renuntat la Ursus Pils si Premium Pils. Lucram ca ospatar la o nunta unde se servea Ursus. Am fost foarte trist ca nu aveau si alta bere. Dar din „necesitate” am gustat Ursusul din noua sticla. Si in ziua de azi consider ma felicit pentru faptul ca am incercat Ursusul.

  16. Ati incercat vreodata sa beti vin mancand pizza? Sau mancare exotica, fastfood sau semipreparata? Cu alune, covrigei, etc.? Puteti vorbi (inteligibil) cu prietenii daca beti tuica, whiskey, rom, timp de 5 ore (in care eu beau cam 7 beri)? Cat de des mergeti la acel magic loc de socializare aflat in orice carciuma, daca nu beti bere? Cat de bine va stinge setea orice alta bautura acoolica? Cat costa celelalte bauturi alcoolice? STEJAR pana la moarte! :))

  17. cea mai buna bere am baut-o la concertul rolling stones. Am stat 2 ore la coada pentru berea aia. nu avea nimic senzational, ba chiar era o bere la pahar foarte banala, dar pentru mine a fost cea mai buna din lume.

  18. Na poveste: plecat de vreo 3 luni in state, vine nevasta-mea la mine si imi aduce 2 cutii de Ursus! Raiu! Incui usa, trag jaluzelele, trag fotoliul in fata tv, pun un dvd cu Maria Dragomiroiu, desfac cutia, torn in pahar extaziat….si o aud pe nevasta-mea proaspat sosita din tara: Pune si mie un pahar!!! N-am fost niciodata mai aproape de crima…

  19. Adi, eram sub influenta dorului de casa…e posibil sa fi fost Dolanescu…au trecut cativa ani de atunci. E mai bun Dolanescu? Sau imi amintesc altceva?

  20. Berea merge oricand. Cum romanul se pricepe la fotbal,iesind la un meci merge o bere de minune. Joci un fotbal, dupa merge o bere. Mananci un gratar, dar fara bere parca nu are gust. Berea e pe gustul tuturor si la buzunarul tuturor.

  21. Nu am cum sa-mi imaginez un Oktoberfest al vinului desi vinul este una din bauturile mele preferate. Exista un festival al vinului la Timisoara dar fara o mare amploare.

  22. Berea dupa bere e placere cum zicea candva un jingle :)
    Ca sa-ti raspund la intrebare, cea mai buna bere am baut-o pe plaja la Navodari dupa un antrenamanet…culmea cu antrenorul care ne-a dus in terasa si ne-a intrebat:”Baieti, vreti bere sau ciocolata?” :)))
    …asa sfarsituri de lume sa tot avem!

  23. Asta nu-i o poveste pentru tineri.

    Ne juraserăm de la Crăciun că o să bem în august o bere sus, pe creasta Pietrei Craiului.
    Am plecat din Bucureşti cu trei sticle învelite bine în ciorapi flauşaţi.Făceam blatul până la Braşov şi naşul nu ne lăsa să ţinem rucsacii decât la budă.
    Le-am trecut cu bine şi prin rata până la Tohanu şi le-am urcat cu greu pe creastă.
    Dar Piatra asta are o belea. Cel mai apropiat izvor unde puteam răci berile e la vreo trei ore de urcuş, pe la refugiul Diana. Şi vorba lui Cioran: ” O bere caldă te aruncă pe culmile disperării”.
    Aşa că am scos surprizele. Un bidon cu apă de 5 kile care ne rupsese şalele, o găleată de plastic goală şi punga cu două kile de îngrăşamânt de azot pe care îl manglisem la muncile patriotice din primăvară.
    Am pus apa în găleată, azotul, sticlele, şi într-o juma de oră berile erau frapate.
    O sticlă avea gust de ulei aşa că am băut două beri în trei oameni.
    Încă îi mai simt gustul.

  24. De ce beau bere?

    Dorinte simple, chiar omenesti cred.

    Credinta ca si alte chestii pot fi la fel de bune ca berea rece, servita , pe masa!

    Soacra?

  25. Eu nu beau niciodata bere, nu-mi place. Dar imi place spiritul lui „hai sa bem o bere” si lui „dai o bere?”.

    In „Hai sa bem o bere” gasesc intotdeauna evadare in optimism. E cu totul altceva decat o degustare de vin

  26. @filotas
    la „dihotomia arhetipala” mi s-a internat neuronu’ la sanatoriu
    @AG
    Nicu al lu’ Mitea : „eu cand beau bere ma transform, pot spune ca ma sfatuiesc cu mine insuti”:d

  27. @toti de pe blogul acesta
    lamuriti-ma si pe mine , va rog : de ce beau oamenii bere? adica un lichid dubios mai amar ca paracetamolul (care mi-a ingrozit zilele de boala din copilarie)…or fi asa de multi masochisti :D?

  28. sdeath
    Eu aş merge mai departe cu întrebările. Ai văzut ce senzaţie de moleşeală te cuprinde după o partidă de sex ? Şi oamenii tot nu se lasă. Sau poate tu nu…? :)

  29. Raspunsul e simplu: ask Jim.

    Experienta tare cu bere: Prima bauta cu Jim.

    Cine e Jim ? Zeul berii sau sclavul ei, la alegere.

  30. Buna dimineata, domnule Georgescu,

    Am fost atat de miscat de apelul dvs., incat nu v-am putut refuza sprijinul: am decis sa ies un moment din „silenzio stampa”. Am citit in fuga comentariile si vad ca trebuie sa comentez cu gentilete.

    De ce bem ? Fiindca apa e greu de suportat (daca nu esti mort de sete). Un celebru statistician roman – dr. Viorel Gh. Voda (ori unul dintre amicii sai) – glumea (cu trimiteri la limba rusa si la numele sau) ca „apa nu e buna nici in galosi”.

    Orice altceva, cu greu poate fi considerat net superior.

    Alcoolicele – stim de la Tata Burebista.

    Laptele (doamna Nico, chiar daca nu ma aveti la inima, daca mai beti vreodata lapte impotriva dorintei sufletului dvs., dedicati-mi-l mie!) nu doar jeneaza pe „barbatii adevarati”, ci ii si doboara de-a binelea, gratie unei dispepsii planificate in Ceruri.

    Sucul de fructe – de-o fi versiunea pamanteana a nectarului visat de grecii antici pentru zeii lor – e prohibitiv de scump (ca sa-l bei constiincios, un paharel la fiecare masa).

    Mai e ceva ?

    Cafeaua! Alt drog legal.

    Dr. Gh.-Voda o iubeste atat de tare, incat a incheiat unul din volumele sale de popularizare a matematicii cu o … reteta de cafea (turceasca, cred).

    O noua actiune „Burebista” nu se intrevede (ori, cuvine) intr-o lume democrata. Dar sa nu disperam: daca implementarea NWO merge snur, s-ar putea sa … fie altfel.

  31. Imi place berea ptr ca e o bautura aspra, iti potoleste setea si iti trezeste simturile.Am citit de curand un top al bauturilor din lume si e pe locul 2, ca si preferinte si consum dupa ”ceai”.
    Berea e si o ocazie de relationare, cred ca merge dupa orice fel de mancare si mai ales cand vezi un meci bun.
    Apropo mi se pare o tampenie sa nu poti bea o bere pe stadion.

  32. Pai englezii se intalnesc la un ceai ca sa mai schimbe o vorba,fetele se vad la cafea si batbatii la o bere.E cel mai bun prilej de discutii barbatesti :)

  33. Cand am reusit la facultate, tata mi-a oferit,ca suprem gest de recunoastere a … maturitatii mele, prima bere din viata. De atunci, asociez berea cu succesul si, din cand in cand, beau cu mare placere, chiar daca afara (sau in casa)nu sunt peste 30 de grade.Si,in general, la o bere poti „socializa”(iata un cuvant intrat in limbajul de lemn).Dupa o palinca,te apuca o filosofie de-aia, de n-o poti duce.Asa ca,prefer adesea o bere(doua…)Ca pomenii de palinca.Bunicul meu le spunea celor care se temeau ca se imbata dupa o palnica: Bea,fatul meu, ca asta nu merje cătă(către)cap, ci cătă cur!(sorry,cuvantul este in DEX)Asta asa era, oamenii filosofau la mesele bunicului, dar nu se prea puteau ridica,la plecare!!!

  34. Scuze, am scris palnica,in loc de palinca! E drept ca tocmai am baut o…bere!(Sunt in concediu…,dar vad ca si mintea e la fel!)

  35. cand beau bere ma gandesc la uleiurile facute din tot felul de seminte si la mirosul de butoi vechi din beciul bunicului unde…dap…facea bere de casa!…prima bere a fost cand am luat capacitatea si asa m-a recompensat bunicul meu.Acum continui sa beau bere de calitate si intotdeauna dupa ce imi iese un proiect.

  36. @ doc,
    Tebow needs more than a miracle…Go Pats!
    Have a few beers on me…I’l have some wine…
    Lately, wine from the Paso Robles region(just south of Frisco,
    pretty good…

  37. Dinică, la un dineu. I se prezinta o tanara speranta in actorie. „Domnisoara, ce mana rece ai! Sa vii la vara sa mi-o tii pe bere”.

  38. daca-i cu suparare, ma iertati…

    Un ungur merge la magazin si zice:
    – Dati-mi un bere!
    – Domnule, nu se zice „un bere” se zice „o bere”!
    A doua z, la feli:
    – Dati-mi un bere!
    – Domnule, v-am mai spus, nu se zice „un bere” se zice „o bere”!
    A treia zi se prezinta din nou la magazin si zice:
    – Dati-i bere!
    – Cata?
    – O

  39. cum de ce?e singurul nostru prieten in afara de parinti.e mereu acolo cind ai nevoie de el.si traiesti un meci de fotbal la alt nivel cu el linga tine.in tine.dinamo-kuusysi 3-0 long time ago.vreo 5 in ‘gradinita’ inainte de meci.stadion tixit,ploaie,venise lucescu,pauza.sa te duci la wc insemna sa-ti pierzi locul.ne-am usurat pe pardesiile ponosite ale celor 2 batrinei din fata noastra.delicat,silentios,eliberator.oh man,i love kronenbourg!

  40. Domnule E.T.

    Nu stiu cum ati ajuns la concluzia ca am ceva impotriva dvs. Nu am niciun resentiment fata de dvs sau fata de altcineva. Eu daca am ceva sa va spun o fac. Daca raspunsul meu nu corespunde asteptarilor dvs nu inseamna ca am resentimente fata de dvs. Nu am resentimente fata de absolut nimeni. Si iar va dezamagesc necerandu-mi scuze. Sa stiti ca nu mai beau lapte impotriva vointei mele. Nu beau nimic impotriva vointei mele si nici nu fac nimic impotriva vointei mele. Acum 20 de ani eram usor influentabila. Asta si din cauza trecutului comunist glorios in care crescusem. Intre timp cred ca mi-am descoperit adevarata natura. Ce am de spus spun fara ocolisuri. Si daca nu spun nimic nu e din cauza ca am resentimente fata de cineva. E pur si simplu pt ca nu simt nevoia sa spun ceva sau nu am chef. Fac doar ceea ce vrea sufletul meu. Nu sunt dependenta de parerea altora despre mine. Si cu resentimente nu-mi incarc bagajul.

  41. berea trebuie sa intruneasca urmatoarele 3 calitati:
    1. Sa fie rece
    2. Sa fie multa
    3. Sa fie gratis

    berea trebuie sa fie precum soacra: rece, cu spume la gura, pe masa

    serios vorbind, ce poate sa fie mai relaxant decat sa bei ‘o’ bere cu prietrenii la sfarsit de saptamana?

  42. Adrian, povestea ta, intarzie…
    Hai sa-ti spun povestea mea legata de bere: Era in anii Epocii de Aur, pe cand, am fost prins de Militie lla o bere pe terasa, impreuna cu alti amici, mai mari ! Asadar, organul al datorie vine, isi imagineaza ca nu suntem majori, si ne cere: BULETINELE ! N-am avut cum sa-i satisfac cererea, nu aveam inca 14 ani…
    Mi-a trecut, acum am alte preferinte !

  43. Berea face parte dintre cele 3 elemente esentiale ale vietii,alaturi de femei si fotbal. E mai presus de noi sa intelegem de ce.Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost viata fara cele 3.

  44. Eu beau bere doar ca m-a terminat reclama de la bergenbier – dupa mine cea mai reusita reclama din toate timpurile.
    (Bine, dupa aia cu Batman…)