Un singur amical nu putem organiza: pe cel cu noi înşine.
Fotbalul românesc provine dintr-o familie destrămată, cu o mamă-naţională casnică şi-un tată absent. Ea nu creşte copii, dar se uită, în noua sufragerie, la “Mireasă pentru fiul meu”, el e mereu plecat în călătorie de afaceri pe la FIFA şi UEFA, în rest are, după cum aflăm din stenograme, unele împliniri erotice faţă de nişte domni din Craiova şi Timişoara. Dacă vreţi să vă mai destindeţi, puteţi citi o cronică de familie pe site-ul FRF, mai tare în umor decât timesnewroman.ro, catavencii.ro sau harfa.ro. Veţi găsi acolo statistici ciudate despre cum ne “năşesc” alţii de câte ori ne prind, scrise cu detaşarea oamenilor care nu au nimic de pierdut, căci oricum câştigă, sau periodicele polemici cu ziarele de sport.
În partea reală a existenţei, selecţionerul are obiective mai îndepărtate decît marginea cunoscută a Universului şi parcă se dilată laolaltă. Mai bine de jumătate de an ne desparte de primul meci din preliminariile CM2012, cu Estonia, selecţionată pe care de-abia am depăşit-o în Clasamentul FIFA, ultimul strat-tampon între noi şi Andorra. În acest interval, se va consuma fotbalul nostru la fel de casnic, dramă matrimonială cu curve şi cu ştiri barbare, apoi, la anul pe vremea aceasta, vom zăngăni argumentul statisticii în întâlnirile cu Ungaria, înaintea obişnuitului meci al ultimei şanse. Şi pentru că vorbeam de Clasamentul FIFA, să-l consultăm cu atenţie. Ne aflăm pe locul 52, în faţă sunt Zambia, Mali, Gabon, Panama şi Jamaica, Libia şi Salvadorul deja ne suflă în ceafă, nu va trece mult şi o va face şi Guineea.
În câteva ore, această gospodină obosită care este echipa noastră reprezentativă va purta la piept un mărţişor primit pentru salvarea aparenţelor, amicalul cu cea de-a patra echipă a lumii. Doar 5.000 de oameni au cumpărat bilete la acest meci cu o echipă princiară, unde strălucesc Cavani, Suarez şi Forlan, fotbalişti aduşi să mai dea cu busuioc pentru a alunga demonul nepăsării. Vom întâlni cândva, în reprogramare, şi Argentina, dar adversarul nostru tradiţional, pe care nu-l putem programa la nivel amical, rămânem noi înşine.
Sunt două feluri de dureri care însoţesc această alunecare în banalul tragic. Unii, care au strâns cândva stadioane pline, ca jucători sau ca antrenori, suferă sincer. În cazul iresponsabililor votaţi periodic ca responsabili, durerea e localizată mai jos. Iar problema nu este atât absenţa ingenios gestionată a tatălui, cât faptul că nu pleacă de tot, însoţit de unchiul hâtru şi inutil din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal.