«Adrian Georgescu, Câteva sfârşituri de lume, Colecţia Râsul lumii, Editura Humanitas, 2011. Fără să ne dea o dată precisă, acest gazetar binecunoscut din cronicile sale sportive (sper să nu vadă în această caracterizare ceva peiorativ, dă-o naibii!, nu sunt eu omul…) ne “terorizează” cu câteva finaluri ale vieţii pe Pământ, de-ţi vine să ieşi pe [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
„Mai nou, mă prăpădesc de râs citind «Câteva sfârşituri de lume» de Adrian Georgescu (Humanitas, colecţia Râsul lumii). Acţiunea (sau, mă rog, ceva de genul …) se petrece în Purgatoriu (sau, mă rog, ceva de genul …), unde – de exemplu – Napoleon e luat pe sus de Freud, Jung şi Adler deghizaţi în călugări [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
Sâmbătă, la ora 19:30, în Parcul Cercului Militar din Mangalia, în cadrul târgului estival „Carte la nisip”, va avea loc o nouă lansare a celor „Câteva sfârşituri de lume”. Dacă aveţi drum prin Mangalia, vă aştept!
Câteva sfârşituri de lume » |
“Adrian Georgescu reuşeşte să evite «dezastrul unei cărţi în care nu se petrece nimic». Şi face asta cu talent şi cu abilitate «extrem de extremă», prin intermediul umorului său debordant şi al limbajului cât se poate de transparent”. AICI. “Ştii că nu prea am timp de citit literatură, dar ieri seară am pus mâna pe [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
LUNI, 27 IUNIE, ora 17:00, la grădina Green Hours din Bucureşti, Calea Victoriei numărul 120. Prieteni, două veşti pentru cei cărora li se pare că a mea carte „Câteva sfârşituri de lume” nu este completă fără câteva rânduri din partea autorului. În primul rând, luni, 27 iunie, începând cu ora 17:00, va fi o sesiune [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
UPDATE: În acest moment, stocurile online s-au împrospătat şi sunt cărţi de vânzare. AICI, de unde pot comanda prin poştă şi cei care se află în afara României, AICI (unde există o reducere de 25%) şi AICI, unde cartea se găseşte cu reducere de 20%. În acelaşi timp, mai puteţi comanda cartea de AICI (cu reducere de 10%), AICI, AICI sau [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
“Câteva sfârşituri de lume”, o carte de Adrian Georgescu from billy boy on Vimeo.
Câteva sfârşituri de lume » |
Nu uitaţi! De AICI, dacă sunteţi în România, puteţi cumpăra cartea „Câteva sfârşituri de lume” cu numai 21,6 RON. Pentru cei aflaţi în străinătate, cartea se găseşte AICI, cu 27 RON.
Câteva sfârşituri de lume » |
Vineri, la ora 15:00, va avea loc lansarea cărţii „Câteva sfârşituri de lume” la Bookfest Sibiu, în Piaţa Mică. Radu Paraschivescu va vorbi, eu, conform obiceiului, mă voi bâlbâi. La 15:30, va fi lansarea cărţii „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale”, de Ioana Pârvulescu, apoi, de la 16:00, urmează lansarea cărţii „Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran. [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
Andi Moisescu a mai postat câteva imagini de după lansare, surprinse la bere, unde am avut onoarea să-i cunosc pe Hammer, Robo, Lockid şi Chillpop, adică un mix între Titanii Funky Fresh şi Dance Fiction Crew. Filmarea îi aparţine lui Viorel Frangulea, la fel şi poza de pe coperta a patra a cărţii, editarea a [...]
Câteva sfârşituri de lume » |
Prieteni, am nevoie de ajutorul vostru, al celor care aţi început deja să citiţi cartea. Vreau să-mi spuneţi, după ce o terminaţi (dacă nu o lăsaţi naibii după câteva rânduri ): 1. Care capitol v-a plăcut cel mai mult şi care cel mai puţin? 2. Ce notă, de la 1 la 10, aţi da cărţii? [...]
Câteva sfârşituri de lume » |