Ieri, echipa naţională ne-a adunat pe toţi din nou în jurul ei.
În 1969, Woody Allen a realizat una dintre capodoperele sale cinematografice, “Ia banii şi fugi!”. Într-una dintre secvenţele filmului, un grup de puşcăriaşi evadaţi se deplasează împreună, legaţi fiind de acelaşi lanţ.
Aşa au jucat croaţii, care, în multe faze din partidele cu Austria şi cu Germania, au dat senzaţia că sînt închegaţi ca nişte zale. Aşa au jucat şi ai noştri, în partida cu Franţa, invitîndu-i pe adversari în zona nisipurilor mişcătoare din faţa careului, aşa au fost şi în partida cu Italia, cînd au stat conectaţi într-o structură invizibilă şi indivizibilă, în faţa unei echipe care nu numai că este campioană mondială, dar a şi jucat foarte bine.
Am luat banii şi, deşi n-am reuşit să evadăm, o vom face marţi. Am avut noroc, am alergat, am ratat un penalty, am suferit, am avut ghinion, am fost avantajaţi de arbitru, am greşit, însă în fiecare moment al acestui meci am onorat acest sport. Au fost secvenţe cînd Lobonţ a sărit ca o pisică după ghem, cînd capul lui Goe a răsărit ca un soare blonziu deasupra azurului italienesc, cînd Contra fugea ca un apucat pe extrema dreaptă, cînd Raţ a demonstrat clasa unui mare jucător. Şi mă întreb ce simţeau cei care folosesc porecla răutăcioasă de “Mirela” la adresa lui Rădoi, cînd jucătorul care s-ar pune şi în faţa trenului dacă acesta ar scăpa pe contraatac era legat cu chingile de targă.
În anumite momente ale meciului, am avut un imbold, şi cred că şi dumneavoastră. Cînd aerul vibra la imnul românesc, cînd mingea se plimba ca un fulger globular prin careul nostru, cînd Mutu a ţîşnit ca un ghepard din spatele lui Zambrotta, dar şi cînd a ratat penalty-ul, cînd după golul italienilor am avut senzaţia că se auzea “Hai România!” nu pe întreg stadionul, ci pe întreg globul, cînd vocea lui Grădinescu fugea mai abitir ca Nicoliţă, am vrut, asemenea copilului acela din reclamă care se strecoară pe teren, să fiu acolo. Şi nici nu mai conta că era bucurie sau tristeţe, şi m-aş fi mulţumit să fiu în tribune, important era doar să fiu printre ai mei.
Pentru readucerea acestui sentiment în inimile noastre trebuie să-i mulţumim echipei naţionale.