Încercaţi să excelaţi în domeniul dumneavoastră, oricare ar fi acela, după ce veţi fi urcat cîteva etaje în fugă pe scări. În unele partide, asta mi se pare diferenţa dintre Nicoliţă şi alţi fotbalişti, că el este acea persoană care nu prinde niciodată loc în lift. E nedrept să-i numeri doar centrările prin spatele porţii şi să-i reduci jocul la o alergare buimacă. Noi asta facem: deseori îl judecăm pe Nicoliţă doar la momentul în care se deschid uşile liftului, iar el apare cu limba scoasă de un cot, sărind ultimele trepte.
La fel s-a întîmplat şi în ceea priveşte drumul lui prin viaţă, în care a pornit cu un important handicap. Ne place ca un tip care pleacă de jos să ajungă sus, dar unui astfel de “self made man” îi negăm dreptul de a avea perioade proaste sau de a-şi cumpăra o maşină scumpă. E ca un contract unilateral: te simpatizăm atîta timp cît faci de toate şi le faci bine.
În ultimii ani, de cîte ori antrenorul – de la Steaua sau de la „naţională” – a dorit o schimbare prin care să întărească atacul, cine a fost înlocuit? De cele mai multe ori, fundaşul dreapta. Era de la sine înţeles că Nicoliţă va alerga cît doi şi va acoperi şi acea zonă.
Ceva interesant s-a petrecut însă în dubla manşă cu Galatasaray. Un alt jucător de travaliu, Toja, a fost integrat în mecanism şi, dacă adăugăm capacitatea de efort a lui Dayro Moreno, constatăm că Steaua a devenit o echipă care, aşa cum se spune în jargonul tehnico-tactic, poate “sta sus”. Spaţiile dintre jucători au scăzut, iar efortul a fost împărţit între mai mulţi.
Cînd nu a mai fost singurul jucător ofensiv care să hărţuiască, să dubleze şi să centreze, Bănel nu a mai părut rudimentar. Ba chiar, după luni de zile în care doar a cărat pianul, a şi cîntat la el.
Mda,are si el perioade in care joaca.Asta nu inseamna ca merita laudat de fiecare data cand o face.
Tace si face baiatu`.
Banel e un jucator bun, modest si muncitor, iar daca multi jucatori ar fi la fel de devotati, treaba ar fi una buna
In Romania.. unde intodeauna munca a fost ocolita …Banel nu poate fi acceptat. Stie Dorel cum sta treaba…
E o pozitie corecta fata de un om care munceste neconditionat. Capacitatea de efort e atuul lui dar si sursa de ironii a celor care se grabesc sa-l judece pentru ineficienta. E binevenita restauratia asta AG.
L-am apreciat si respectat intotdeauna. Mi-a fost mila de el anul trecut dupa autogolul din CL….si chiar cred ca Banel inca nu a aratat tot ceea ce poate…..el vrea….si sunt sigura ca o va dovedi.
chiar nu m-am gandit ca asta ar fi unul din motivele revenirii lui banel.oricum, banel e acelasi de acum 3 saptamani, dayro insa joaca mai bine decat sezonul trecut si intr-adevar la steaua se alearga mai mult, mai cu suflet si mai cu folos.
Are Laca rolul lui.
frumos scris
Cu ani in urma primisem un tricou cu numele lui Nicolita. M-am bucurat mult si-l purtam de cate ori juca Steaua. Inca nu l-am aruncat….dar l-am ascuns…..si asta nu din cauza lui Banel.
Am auzit mereu declaratii intepacioase ale unui jucator, stiri legate de salariul unui jucator etc. Banel n-a vorbit niciodata. Respect atitudinea asta.
AG
Banel are prea mult bun simt pentru astfel de balacareli. Mie imi pare genul de om cere se refuleaza prin ceea ce face.
Nu sustin ca este un jucator polivalent. Deseori greseste. Nu mi se pare insa o intamplare ca a inceput sa joace foarte bine cand au mai aparut jucatori de travaliu in echipa.
as vrea sa-i vad pe toti componentii nationalei sau ai stelei dispusi la efort, asa cum face nicolita.
boro
Macar pe ai Stelei ;)
Voi ma faceti curioasa…..si desi nu am mai urmarit de mult un meci al Stelei….si nici nu am mai citit nimic (exceptand articolul asta) despre ceea ce se intampla la echipa….pana la urma urmaresc iar meciurile. Imi propusesem sa urmaresc Steaua-Bayern…..iar reactia a fost: tre sa fie ciudat sa urmaresti iar meciurile Stelei dupa atata timp.
surf
ca bine zici. Am citit ca au dat unii 12 milioane pe neshu. E inflatie in zona euro? Ca baiatul ala mi se parea subtire rau. Vad ca jiji stie sa vanda branza.
nico
ce e asa de ciudat?
boro
Daca e verificata stirea, tot respectul pentru afaceristul Jay B. dar ma tem sa nu fie iar o fumigena.
apai atunci cred ca-i fumigena. Suma mi se pare ridicola.
mi-ar fi placut un articol pozitiv despre el cand toata lumea il lovea. dar, e bine si asa :).
interesanta observatia cu jucatorii de travaliu – toja si dayro, columbieni, la orice altceva in afara de travaliu ma duceau cu gandul ;p. de urmarit. ma rog, pe unde se poate, ca de la televizor in romania fotbalul a disparut, in afara de o patura minoritar norocoasa. dar mai stii, poate gsptv ne face un bine.
Daca ia pe Nesu macar 1 meleon eu zic sa-i pupe, si meleonu’ si pe Nesu.
Da, Adrian, asa e si in viata, la job-ul nostru: „contractul unilateral”, numai ca, daca maiai si caderi, nimeni nu te intelege!
Cred ca asa este, si in cazul lui Banel !
Ceea ce impresioneaza la el este, in primul rand, faptul ca mai are, inca, gatul, de marime naturala!
La altii insa, a crescut asa de mult, ca mereu privesc de la inaltimea oferita de Tafna si Teribilismul meseriei lor !
Si…stim bine ca tot ceea ce e omenesc, in fotbal (ratari stupide, accidentari etc.) le apartine, si lor; nici ei nu sunt scutiti de ele!
C-asa-i viata! Ti-o servesteeeee….. cand ti-e lumea mai draga!(v.Mutu s.a.)
surf
stai ca si pe mopul (perechea galetzii) ala de ovidiu petre cica ar vrea 10 miloage
boro
Ciudat e ca nu mai urmaresc Steaua din postura de suporter.
Trebuie sa apreciez rabdarea si increderea lui M. Lacatus in Nicolita. Nu oricine poate face asta. Si iata ca rabdarea si increderea i-au fost rasplatite. Bafta, Banele!!
pe nesu n-a dat nimeni 12 milioane de euro, ci 1,2 milioane. ;)
mega
mi-a venit inima la loc…Aia nu se mai incurcasera cu o virgula…
Nesu a fost vandut cu 1 mil ….. da stai linistit ca e peste multi fundasi din tara …e slab el da e muncitor si sta bine pe picioare.
AG
„Noi asta facem: deseori îl judecăm pe Nicoliţă doar la momentul în care se deschid uşile liftului, iar el apare cu limba scoasă de un cot, sărind ultimele trepte.”
adevarat. dar nu numai pentru Banel. Noi judecam asa pe toata lumea! Mici exercitii de memorie: Mutu si prafuletul si du-te Dica du-te!
suntem experti la aruncat cu rahat. si stim foarte bine sa pupam exact in locul in care am nimerit, fiind in acelasi timp pregatiti sa aruncam din nou!
Claudyu
O alta chestie interesanta: Nesu e pasionat de pictura si nu e ocolit de talent in acest domeniu.
the judge
Asa e.
AG
Bine ai revenit! Ai un mail!
AG
„Ba chiar, după luni de zile în care doar a cărat pianul, a şi cîntat la el.”
Magistral! :)
pacat de steaua pe mana cui a ajuns…;)
sincer, eu cred ca Banel e limitat tehnic si tactic.
el nu poate mai mult.
mingea ii este cel mai mare dusman.
toate centrarile lui bune sunt cele din faze fixe (cam 30 %din ele sunt bune).
centrarile din alergare sunt inofensive pt echipa adversa.
marea lui problema este lovirea balonului. nu poseda aceasta „arma” !!!
din pacate, cu astfel de jucator vrem noi sa ne calificam la WC 2010… :(
arnautu vasile
ai vazut meciul romania-rusia 3-0
acolo banel a dat centrare din miscare
nu e tehnic dar face de multe ori diferentza si asta conteaza cel mai mult nu?fotbalul se joaca pana la urma pe goluri nu pe „floricele”
a dat centrare de gol….si nu numai acolo; daca nu a stralucit a mai avut rezultatele din 2006-2007 asta nu inseamna ca e terminat…isi revine incet incet…oare cum ar fi aratat dubla mansa steaua-galatasaray fara nicolitza?
decat talente gen alin stoica, mitea, sanmartean…mai bine muncitori ca nicolitza
muncitor si fffff talentat a fost doar HAGI
@adrian: nu stiu cum de-l poti simpatiza pe Farfus, una din cele mai mari JIGODII din automobilism. in rest, comentarii superpertinente iar priaulx, din pacate (nu de altceva, dar nu merita atatea titluri la rand…) chiar are sanse.
Ce mare lucru a facut banel ?!?
A dat un gol din offside care s-a vazut negru pe alb.
( grafica de la antena….)
In afara de niste autogoluri fantastice eu
nu prea am mai auzit de baiatu asta pana acum.
Bayern a umilit pe Hertha Berlin. 4-1, golul Herthei veninind în min 84, la 4-0. Oare Steaua ia mai puţine sau mai multe.
Milan a pierdut acasă cu 2-1, cu nou-promovata Bologna. :(
Roma a făcut 1-1, cu Napoli, iar Lazio a bătut la Cagliari cu 4-1. Aseară, Sampdoria a făcut 1-1, cu Inter. Diseară va juca Fiorentina cu Inter, dar din câte ştiu nu vor juca Mutu şi Montolivo.
Numancia-Barcelona 1-0 16′
In mod sigur Banel va mai face gafe! Deja a dat nastere la apelative amicale precum: „BaBanele” sau la glume de genul „Franta-Romania 2-1.Goluri:Nicolita,Nicolita,Nicolita”…Dupa parerea mea el este un jucator foarte bun pentru Divizia A. Chiar si folosit in mod corect nu cred va fi un jucator extraordinar pentru nationala. In afara calitatilor fizice mai e nevoie si de alte lucruri. Poate inca sa invete cum sa invete in ceea ce priveste fotbalul. Uneori insa nu pot sa ma abtin sa nu il consider un Claudiu Raducanu upgradat.Poate ar fi mai bine pentru el sa nu plece niciodata din Romania….
Frumos scris AG
dar era si mai frumos scris cand toti il huleau :)
Banel nu va fi niciodata pianist ,dar e un om care si-a depasit cu mult conditia
il admir pentru vointa si puterea cu care crede in continuare ca se va autodepasi
insa va esua cand se va crede pianist
Nu stiu daca ai sau nu dreptate. Stiu doar ca atunci cand a avut o perioada mai proasta (de fapt foarte proasta) nu ar fi fost nici o tragedie daca era cateva meciuri rezerva.
Eu si acum il consider un jucator de liga a 3 a.Imi este rusine ca sunt stelist si roman cand il vad pe teren.Este rudimentar d.p.d.v. tehnic si tactic.Daca toti fotbalistii ar fi ca el fotbalul ar dispare in max.10 ani din lipsa de spectatori.Ce ma mira este faptul ca un om ce-si castiga existenta scriind despre fotbal nu-si da seama de asta.Probabil ca autorul articolului este un Banel al ziaristicii.
Banel e un baiat de treaba care incearca mereu sa-si faca meseria cat mai bine.Ceea ce deranjeaza pe unii(printre care si eu) este faptul ca, din prea multa simpatie ,s-a ajuns la discriminare pozitiva.(vezi bandeerola de capitan dupa autogoluri de poveste,convocarea la nationala in urma careia era sa ne alegem cu un titlu european la maraton,etc.)Simpatia pentru el nu ar fi un lucru rau in sine daca nu ar arunca toata responsabilitatea infrangerilor pe umerii altora,a caror singura vina pare a fi ca nu provin din familii la fel de nevoiase.Dupa parerea mea ,un jucator cu mult mai multe merite la Steaua decat Banel(e vorba despre Dica )a fost mereu nedreptatit de fanii echipei sale(de conducere nu are rost sa mai vorbesc,ca acolo treaba e clara.)
run, baneeel, ruuun! :))
Adrian Georgescu
pe 31 August 2008 3:40 pm
Am auzit mereu declaratii intepacioase ale unui jucator, stiri legate de salariul unui jucator etc. Banel n-a vorbit niciodata. Respect atitudinea asta.
***
Dar a fost la Mandrutza, unde si-au batut joc de el.
Nu imi place cum joaca Banel.
Nu imi place niciun jucator care pierde mingea degeaba mereu (centrari proaste, sprinturi spre unghiuri inchise, alte tampenii).
Alearga, recupereaza…. aaa … atat… doar atat.
ariel
Cu siguranta.
ariel
Totusi, de ce iti e rusine ca esti roman cand il vezi pe Banel pe teren?
@ AG
Mersi mult :)
„manta-mantai”
„cazma-cazmai”
„marmida-marmizi”
„grenada-grenazi”
genial
Cu placere :)
Ai luat contact cu respectivii?
@ AG
Cu doc da :)
AG
Zi-mi şi mie, pls, cine a câştigat cursele azi la WTCC.
N-am reuşit să le văd.
Hmm – mie imi place Sergio Ramos :)). Un Nicolita la puterea a cata vreti voi… Banel, e ok pentru un campionat ca al nostru… nimic mai mult – vezi Liga Campionilor sau Nationala.
Goooooooooooooooool Gol Gol, Ruuuuuuuuuuuud !!!
Deportivo la Coruna – Real Madrid 1-1 (47′)
Golo, Lopo! 2-1 la Coruna (62′)
52′ nu 62′
Gol Gilardino în min 89. Fiorentina egalează pe Juve în 10 oameni.
Banel face ce poate si el .Munca lui trebuie apreciata.Am uitat ca ne-am calificat cu el la EURO 2008.TREBUIE SA FIM REALISTI.Asta este valoarea noastra.Avem momente rare ,pompieristice cind ne depasim.
Nu stiu cati dintre noi am fi fost capabili sa induram si sa toleram jignirile pe care Banel le-a primit. Daca privesc asa lucrurile as adauga o bila neagra in dreptul lui. Accept insa faptul ca rationamentul meu este, fireste, unul subiectiv si se bazeaza pe propriile MELE experiente si propria mea viziune asupra unui anumit tip de demnitate. De aceea il respect pe Banel ptr atitudinea lui si ii tzin pumnii ptr mai departe.
Mi-a placut articolul si mai ales finalul…Intr-adevar Banel a fost Ray Charles-ul dublei manse cu Glatasaray…:)
„Eu inteleg ca Nicolita este un muncitor, luptator, sau cum o mai fi, insa echipa nationala nu este santier”
(Cornel Dinu)
Imi place de Banel, e Jim Valvano-ish. Serios.
Adrian – mare dreptate ai in ultima fraza ;)
abia astept sa`l mai aud „cantand” pe banel si nu doar pe el :D
Bestiala faza cu pianul!
Din pacate insa asta mi-a amintit de un meci jucat de Botafogo in campionatul brazilian cand a invins in deplasare cu 9-1 si toate golurile au fost marcate pe contraatac!
Probabil la noi se turnau statui la un asemenea scor insa acolo lucrurile au stat altfel. Echipa a fost aspru criticata ptr jocul rudimentar dpdv fotbalistic. „Daca voiam sa vedem alergari ne duceam la atletism ca acolo se alearga frumos macar!”…au scris ziarele.
Banel face si el ce poate, nu este tehnic dar alearga macar..desi ar fi si mai bine daca ar alerga cu folos.
Echipele mari raman mari atata vreme cat alearga mingea ptr ele. Eu sunt rapidist de mic dar nu o sa uit niciodata jocul fabulos de pase al Stelei din ’86-’88. Numai un rauvoitor poate sa spuna despre Steaua ca a luat CCE prin noroc si cu culoar favorabil. Steaua avea stiinta jocului!
pt.A.G.
Imi este rusine ca sunt roman atunci cand joaca pt.echipa nationala si cand joaca pt.Steaua mi-e rusine ca sunt stelist Intrebi de ce? Pentru ca are executii tehnice jalnice ,pentru jocul dur(amintiti-va de accidentarea jucatorului turc,imi scapa numele,din jocul tur cu galata,la fiecare duel isi tine adversarul si-l obstructioneaza dincolo de limitele regulamentare,este total lipsit de fair-play in joc chiar daca in declaratii esteprintre cei mai corecti.
ariel
Esti femeie?
Neata.
nico
Nu-mi displace fotbalul de tip anglo-saxon(daca la asta se refera intrebarea ta),dar una e sa joci barbateste si alta sa folosesti mijloace incorecte
La un meci amical in vara asta un jucator al adversarilor a vrut sa-l ia la pumni pentru ca ia dat la „gioale” la o faza lipsita de importanta.
P.S. Voi fetele nu va pricepeti la fotbal ,ca sa-ti dai seama de asta e deajuns sa o urmaresti pe Ioana Cosma la Sport.ro.
Daca tot nu ai mai urmarit jocurile Stelei in ultimul timp,mentinete pe aceeasi pozitie pana pleaca Banel,nu piezi nimic.La meciul cu Bayern poti sa te uiti pentru ca Banel e suspendat
S-auzim numai de bine.
Eu cred ca este chiar invers. A ajuns Nicolita sa fie atata de simpatizat ca si daca face o prostie mare, el este iertat, doar este Nicolita.
Si fotbalul nu inseamna numai fuga, daca ar fi asa am chema-o la nationala pe doamna de la maraton
Scuze pt.cele doua greseli de ortografie: i-a dat,mentine-te
ariel
Ai dreptate. Noi fetele nu ne pricem la fotbal. Ca sa te pricepi la fotbal trebuie sa fi barbat.
Un articol pe care l-am asteptat, ca sa fiu sincer. Stiam ca intre atatia gazetari trebuie sa existe unul care sa vada si mai departe decat ironia generala ce a cuprins Romania dupa autogolul de la Madrid.
Din fericire, omul care a inteles foarte bine situatia, se afla in pozitia de selectioner si a stiut sa faca abstractie de toate „rautacismele” presei :)
GA
malitios ca de obicei, insa tot acel Cornel Dinu ar fi putut sa vada si in Talnar santieristul de care vorbesti. Numai ca ala era la Dinamo si nu se pune, nu-i asa?
va agitati degeaba si va luati la cearta cu toate sirenele. e simplu: cand o tranteste la noi in poarta ii luam mortii si vii, cand joaca decent ii aplaudam pe altii (daca avem pe cine) iar cand joaca asa cum a jucat in returul cu galata, il aplaudam si il laudam. la fel cu oricare altul.
ps: ba, daca e vreun sculptor printre voi, macar amator….faceti-i dracu’ lu’ radoi o statueta sau ceva sa-si puna prin casa si sa scapam odata de discutia asta imbecila care se tot lungeste. ca de ce a zis, ca altii nu zic…. cacat.
cand e vorba de bani…joaca tz.ig.anu’.
spre deosebire de altii care muncesc pe bilute de muci.
fdsa
Asta e vreun citat din intelepciunea populara? Ar fi trebuit sa-i pui ghilimele atunci. ;)
jim
‘neata!
Stii tu fotbalisti care muncesc pe bilute?
stiu unii care asa ar trebui platiti ;)
jim
Pai zi-i si lui fdsa, macar sa aiba repere clare cand da citate.
Schimband mana, vad ca ai talent managerial, ce echipa ai lua in custodie? De platit vad ca te descurci, ai gasit resurse :D
@surfer
hibridul ala de poli. in onoare l-as duce. cu drag :D
ai vrut neaparat sa demonstrezi ceva (poate partial adevarat) si ai inceput sa falsifici din ipoteze pentru a rezulta concluzia. asta e de nivelul unui ziarist, dar nu e de nivelul unuia ca tine. unde ai vazut tu ca se schimba fundasul lateral cand vrei sa intaresti atacul, mai ales daca nu schimbi si sistemul liniei de fund? si da-mi un sg exemplu cd s-a facut la steaua sau nationala asta
De lunea discutam de fotbal? :lol:
@ gabik
“Eu inteleg ca FLORENTIN PETRE este un muncitor, luptator, sau cum o mai fi, insa echipa nationala nu este santier”
(Cornel Dinu)
Tot haios e si asa mai Gabi…
‘neatza!
e impresionanta dorinta de revenire a lui Nicolita… tot respectul
Interesanta parerea ta dl Georgescu despre banel.
Din punctul meu de vedere banel nicolita nu este jucator de Steaua, un alergator ,mai mult nu pot sa il numesc, nu are ce cauta la un club cu pretentiile Stelei.
Eu consider ca un jucator de fotbal trebuie sa stie sa faca o preluare, sa dea o pasa, lucruri elementare de altfel in fotbal. Lucruri pe care banel nu stie sa le faca, pase scurte atat poate si o centrare doua pe meci, daca sunt le realizeaza si atat. Uitati-va la toate meciurile si nu mai ne aduceti minte de meciuri de acum 2- 3 sezoane. Per asamblu e un jucator ce pierde foarte multe mingi si rar cand creeaza ceva de unul singur in conditiile in care joaca extrema. Asta e multa lume apreciaza ca alearga, dar fotbalul se joaca cu mingea, iar la el mingea e dusmanul. Cu asta am zis tot. O zi buna in continuare.
Doar becalienii(oameni cu creier de neanderthalian,trai
itori in epoca becali) pot judeca aspru si superficial un om ca si Nicolita.Sunt dintre cei care se bucura de revenurea lui si care ii ureaza succes!Bravo Banele,tine-o tot asa!!!
Doar becalienii(oameni cu creier de neanderthalian,trai
itori in epoca becali) pot judeca aspru si superficial un om ca si Nicolita.Sunt dintre cei care se bucura de revenurea lui si care ii ureaza succes!Bravo Banele,tine-o tot asa!!!
Incheiere geniala ! Felicitari domnule ,Andrei Georgescu! Mereu v-am citit cu placere.
parerea mea s-a transformat in certitudine:adrian georgescu este un bun gazetar.comparati ce scris el cu ce a scris bogdan cosmescu pe aceeasi tema.diferenta de cateva clase.
e si un tamplar pe juma’ decent.
adică poartă numai tricou când freacă cu şmirghel
merci man, exact ce vroiam sa-mi imaginez.
De o anumita perioada de cand ma enerveaza tot mai tare ciobanul de Becali, ma uit la Steaua doar pentru Banel si lupta lui..
Felicitari Banele, le-ai aratat.
Ma trompeta!Din partea noastra,a romanilor pro si anti-Steaua…noi nu avem nimic cu Nicolita atata timp cat nu joaca la Nationala.La Steaua,sau la orice alta echipa poate sa alerge pana ii vine sangele in cap si sa dea centrari pana face 10 victime in peluza,dar fii serios…NU E JUCATOR DE NATIONALA.Vorba unui antrenor de pe vremea cand jucam in D,despre un coleg de echipa:Bun baiatul,inimos,dar…dati-l la atletism!
24′
Ilie Iordache scapă la faza următoare singur cu Zapata, îl driblează pe acesta, dar preferă să cadă, deşi ar fi avut posibilitatea să înscrie.
pai nu-i clar ca tre sa castige st apanirea ???????????
La faza golului, dacă întârzia Lovin şi mingea ajungea la Bănel, sigur rata.
Buna seara.
HappyOne
Eu nu apreciez la Banel doar alergarea. Normal, nu este un jucator tehnic, dar nici nu se loveste mingea de el ca de dulap.
ariel
OK, dar ce legatura are ce spui cu sentimentul rusinii?
Mesmer
Vrei sa spui ca inchis ochii si a tras? :lol:
ReDDog
Eu zic ca e jucator de lotul national, insa nu l-as introduce titular.
Spune-mi insa un mijlocas lateral dreapta, capabil sa joace si pe stanga, care sa poata dubla fundasul de banda si pe care Piturca sa-l fi avut la dispozitie valid.
Buna seara!
Din păcate si eu cred ca Nicolita e jucator de nationala (Romaniei). Problema e că la naţională nu prea mai sunt jucatori ofensivi de travaliu asa cum i-ai dat exemplu pe Toja si Dayro Moreno, iar Nicolita e cam dezorientat si habauc.
Cat priveste partea stanga, cred ca Deac, cu putina incredere, poate fi si o solutie de prezent.
nico
Nu eram eu.
AG
Sorry.
Poate ca suporterii il apreciaza pentru ca simt ca ii pasa, pentru ca ii pare rau cind greseste, pentru ca nu se da la o parte de la lupta, pentru ca incearca intotdeauna ceva, si pentru ca chiar daca este rudimentar tehnic, nu pacaleste fotbalul.
L-ati hulit,ati ras de el,l-ati facut de ras k alearag doar alearga si nu afce nimic..asta e razbunarea lui de om muncitor…si-a revenit a sits cum ..prin munk..a stiut ce e aia munk…s-a dat si el in spactacol o zi la tv si toata lumea radea de el…asta e…il luase si pe el fbrea medaia…HUA clor care l-ati hulit
http://www.youtube.com/watch?v=59WRoBWZmnQ&feature=related#
AG
Credeam ca a fost o gluma. Acum realizez ca trebuia sa-mi dau seama pt ca dupa virgula si cuvantul urmator nu era spatiu. Inca odata sorry.
AG,zici ca un om mare!
Nush-ce-are tontolan cu moi,ca ma modereaza mereu.
Il fuck parshiv,parvenit,click-urile sint mereu binevenite pe site,dar el nu le accepta!
Nu l-am criticat,mi-am dat si eu cu parerea,civilizat,da’ are ceva cu mine,din timpuri imemoriale!
Tu,oricum ,ai o defectiune pe undeva!
Scuze,eram nervos!
F mishto articolul! Balanel nu trebe blamat pt. centrarile in spatele portii,el isi scuipa plaminii pe teren,dar cind nu-i iese jucaria,cam des,toti il injura!
Si nu-i iese prea des!
Din partea mea,Balanel,are tot respectul,si toata pretuirea!
AG,mai gresesti si tu,ai scris un articol elegant!
excelenta incheierea cu pianul. La fel ca si ultimele 7-8 meciuri ale lui Banel, in special returul cu galata. Chiar l-a depasit ca valoare si pe arda turan.
sandokan
Monser, Tolontan nu e genul care sa nu aprecieze o critica, chiar si daca seamana cu o galeata cu acid rasturnata in cap. E posibil sa nu te fi banat el.
nico
Fina observatia. Defect profesional, a sesizat si jim ca pana si pe mess imi dau textele la corectura :D
Imi mentin parerea.Nu e jucator nici macar de Steaua,chiar daca mi-e greu sa recunosc asta.Nu e treaba mea sa caut un mijlocas de banda,altii sunt platiti sa o faca,dara daca Putzirca si-ar m-ai scoate barna din cur si ar vmai cauta si la alte echipe,sigur ar gasi un jucator mult mai tehnic.Pana si printre jucatorii din lot,putea gasi o solutie de banda dreapta.Daca dau nume o sa par subiectiv si nici nu e corect.Raman la parerea ca se pot incasa sume de pe eventualele transferuri in strainatate ale unor pseudofotbalisti.Discutia e interminabila,dar parerea nu mi-o schimba nimeni.
ReDDoG
Nu vreau sa-ti schimb parerea, doar sa discutam. Daca Zicu ar fi fost valid, era o varianta. Daca te referi la Cristea, prezent la Euro, cred ca ar fi fost cam riscant, intrucat e un jucator tehnic, dar care nu prea alearga.
AG
De obicei le trec cu vederea mai ales pe ale mele :) …..dar in astfel de cazuri poate ca e mai bine sa le constientizez direct.
Eu le vad sau ma aud ce am scris/spus dupa ce am facut-o si atunci asa ramane…..indiferent de consecvente.
Am trimis si solicitari fara corectura pt ca nu am vrut sa le corectez…..incerc sa scriu corect….si daca se mai strecoara si greseli….sunt ale mele.
Tu ai obisnuit lumea cu un anumit standard si acum cum nu-ti mai poti permite sa gresesti :)
Buna observatia pe care ai facut-o, Adriane, referitoare la efortul colectiv pe care il depun Dayro & Toja, si la disciplina tactica a celor doi. Coroborate cu travaliul lui Lovin si al lui Ov. Petre (atunci cand joaca), teoretic Banel ar trebui sa alerge mai putin. Insa nu prea am vazut asta la el. Nu isi dozeaza efortul si, de multe ori, e prea obosit atunci cand face preluarea sau centreaza. Si, inevitabil, mingea sare din el ca din cuier. Cum sa mai centrezi bine daca ai plamanii in gat si panza pe ochi? Cred ca aici greseste Banel, ca nu-si dozeaza mai eficient efortul. E un jucator atehnic, dar cred ca i-ar iesi mai multe daca nu ar mai face atata risipa de efort. Pana la urma, „mingea trebuie sa alerge”, cum spun jucatorii de fotbal…
Zicu e jucator de picior stang,tehnic intr-adevar si destul de lent.Ca sa centreze in viteza de pe dreapta,i-ar fi fost mai greu.Ar intoarce adversarul sa isi puna mingea pe stangul.Dar oricum ar fi dat mai mult randament ca Nicolita.Am spus ca nu dau nume,dar oricum Cristea era mult mai potrivit.Chiar daca e mai lent,cu o centrare buna poate rezolva un meci.Eventual cu Bratu in avanposturi,chiar daca mi-a scos peri albi la ultimul meci de campionat.Par subiectiv,asa e,dar chiar si la Steaua sa caute,eventual cu Ogararu fundas dreapta si Contra (cat mai merge),urcat la mijloc.Oricum,orice varianta e mai potrivita,dar fara Nicolita.Imi pare rau sa o spun,dar chiar si la meciul cu Galata in afara de golul din offside nu am vazut mare lucru in afara de travaliu.Nu merita nota din Gazeta.Cu adevarat bine a jucat Radoi…
RedDog
Da, Bratu trebuia luat la Euro, dar e deja un episod trecut. Zicu a jucat, la Rapid, parca, si mijlocas dreapta.
In ceea ce-l priveste pe Banel, spui ca nu ai vazut mare lucru in afara de travaliu si de gol la returul cu Galata. Mie mi s-a parut ca a jucat foarte bine. Pai ce sa mai fi facut?
Xavi
Tehnica in regim de viteza e importanta in fotbalul modern.
In cazul lui Banel, ar fi tehnica in regim de oboseala :D
esti bun !
(ceea ce pare mai interesany decat subiectul)
A.G.
Este normal sa nu ma intelegi pt.ca sunt f. diferit de ceilalti.Nu-mi place sa castig ceva decat daca merit de cel putin doua ori mai mult decat cei cu care concurez.Ma simt rusinat si jenat daca mi se ofera ceva atunci cand meritele mele nu sunt evidente.Mi s-a intamplat de nai multe ori sa impart altora ceea ce am primit daca am considerat ca nu merit.
Aplicaceasta regula si echipelor de fotbal cu care simpatizez:Steaua si nationala Romaniei.Nu vreau sa castigam daca nu jucam mai bine decat adversarul.Prefer sa fim pe locul 8 in clasament si sa jucam frumos decat locul1 si sa nu jucam nimic.Ma intreb intotdeaunace impresie si-ar face un neutru privind ocazional un meci al nationalei noastre.Tu daca ai vedea un meci Canada-Costa Rica,spre ex.,ce ai gandi daca scorul final ar fi 1-0 pt. Canada dar C.R. AR asigura spectacolul?Ai zice ca scorul e nemeritat.Ce ai gandi desprecanadieni in general?Ca sunt niste oameni care castiga ceva nemeritat.De aceea mi-e rusine ca sunt roman daca joaca Banelin nationala,pt ca strainii ar zice despre noi romanii(deci si despre mine)ca nu jucam fotbal dar castigam(atunci cand o facem),obtinem ceva ce nu meritam.Ma rog tot timpul sa pierdem meciul daca in teren e Banel.
P.S.
Te rog sa-mi spui un jucator din liga a 1 a care d.p.d.v. tehnic e mai prost decat Banel.
Sa nu-mi spuica nu e bine sa gandesc asa ,ca in lumea de azi trebuie sa fii altfel etc.Mi-au spus-o multi.Nu viata ne face buni sau rai,modesti sau ingamfati,corecti sau incorecti,”oameni” sau „porci” ci ne nastem asa.Nu poti fi altfel decat esti”programat” sa fii.Te rog sa nu tragi concluzia ca imi place cum sunt.
Pt.cei ce spun ca Banel are executii defectuoase din cauza efortului le amintesc ca acesta are asemenea executii si in minutul 1.
ariel
Ai depus in argumentatia asta un efort considerabil. Eu cel putin te apreciez. Da’ fi si tu un pic mai tehnic. Alergi prea mult printr-e idei, zau asa ;)
‘neatza!
Din câte am văzut în meciul de aseară, Abel ăsta parcă centrează ceva mai bine decât Bănel. Cel puţin, centrările lui trec de primul apărător. :lol:
Au început lucrurile serioase la US Open. Nadal a pierdut ieri un set în meciul cu Querrey, iar azi sunt nişte meciuri destul de tari.
ariel
barvo pt efortul facut dar atunci ar trebui sa excludem pe cei mai putin inzestrati fizicvdar care pot avea un grad mai mare de inteligenta,ar trebui sa interzicem sportivii de pste treizeci de ani din fotbal doar pt ca nu mai fac fata fizic cu unul de 25 de ani,de exemplu,mie tocmai de aceea imi place italia,e ca acel croitor ,masoara de zece ori si taie o data fata de olanda pe care o aseman cu un pictor talentat ce nu isi va termina niciodata lucrarea,tu il critici pe banel,ok poate pe undeva ai dreptate,dar tocmai el il elibereaza pe dayro sau mutu de o anumita presiune defensiva si ii lasa sa-si desfasoare arta,
scuza-ma ca am fost asa lung
Ceea ce impresioneaza la Banel e incrancenarea cu care urmareste balonul. Cred ca in returul cu Glatasaray a fost prima oara cand l-am vazut pe Nicolita stors, vlaguit, nu mai putea sa faca 2 pasi dupa minutul 85
ariel
Daca nu putem fi decat asa cum ne nastem, inseamna ca nu are rost sa incercam sa ne schimbam. De ce nu luam de la fiecare jucator ceea ce este in stare sa dea? In speta, de la Banel, capacitatea de efort.
Cu fotbalistii din Liga 1 care stau mai prost cu tehnica decat Banel glumesti. Sunt multi.
Pana la urma, fotbalul e un joc, deci admite paradoxuri si nedreptati. Altfel spus, daca ar castiga mereu cel mai bun, ar fi plictisitor.
Te rogi tot timpul sa pierdem daca e Banel in teren, totusi tii cu Steaua si cu nationala Romaniei? Ciudat. Eu cred ca, pe undeva, ai o problema cu cei care nu sunt dotati din nastere cu talent, totusi reusesc prin munca si indarjire. E si asta o cale, pana la urma.
george
Doar par :)
extraordinar articolul
ma gdanesc ca pot sa scriu si in romana, nu? … ok…uhm…nu prea inteleg faza cu LIVE streaming…ca tot ce pot sa vad pe site sunt filmuletze difuzate mai de mult pe post…dar nici urma de video LIVE … asa ca nu inteleg cei asa tare la site/post .. sau tre sa faci un cont pt asta?
Pfb9Bn rgzrselzdstj