December 11th, 2008
Două feluri de a muri
Partida cu Fiorentina a fost poanta unui banc prost pe care îl ştiam de mult. Steaua nu merita să acceadă în faza superioară a Ligii Campionilor, aşa cum nu avea ce căuta nici în Cupa UEFA. De fapt, pentru un astfel de meci nu merita nici să deschizi televizorul. Într-o competiţie adevărată, e o echipă care poate să respingă repetat, să facă un triunghi de pase cu un colţ în aut şi să spună cursiv alfabetul fotbalului mare doar pînă la litera B. Atît.
Circulaţia balonului a fost browniană, ca şi cum ai arunca un lighean din vîrful muntelui şi te-ai aştepta să ajungă la poale în punctul dorit. Toja a semănat cu un tramvai care se căzneşte să nu sară de pe şine, iar Dayro era la o şedinţă foto, la care Semedo monta lumina. Echipa a stat în Baciu, Petre Marin şi în Ovidiu Petre. Atacanţi? N-au fost. A existat doar un Bănel care se chinuia să dea găuri în beton cu o scobitoare.
Nu pot încheia acest articol fără a aminti de nedreptatea care i se face celeilalte reprezentante a României în Champions League. CFR Cluj a fost lăsată în mod nemeritat în penumbră de toată media de specialitate, şi nu doar înaintea ultimului meci, cel lipsit de miză. S-au făcut zeci de emisiuni şi de pagini despre şansele unei fantome de a învia, neglijîndu-se adevărata întrupare din fotbalul nostru. Motivul l-a constituit deja obişnuita orientare a subiectelor după criteriul numeric al suporterilor. Pe teren însă, acolo unde vorbele nu înseamnă nimic, Clujul a jucat fotbal, iar Steaua nu. Dacă ieşirea CFR-ului din competiţie reprezintă doar amînarea performanţei pentru anul viitor, cea a Stelei este un act de justiţie al fotbalului.
Comentariu: