- fragment din cartea “Câteva sfârşituri de lume” –
Când am intrat în birou, surpriză! Fetele asezonaseră cornuleţele cu două sticle de vodcă, dintre care una, demult secată, se învârtea jucăuşă pe parchet, ca acul unei busole la Polul Nord. Cea de-a doua sticlă era şi ea aproape goală, la fel şi musafirele mele. Între ele şi starea de nuditate stăteau doar câteva firişoare de dantelă, subţiri ca mustăţile unui motan ce tocmai dăduse iama prin oala cu smântână.
Fusese o săptămână grea, lipsită de bucurii şi de împliniri profesionale. În câteva secunde, hainele mele şi-au luat şi ele zborul spre ţările calde, iar trei perechi de buze rujate au început să mă îmbrace din cap până-n picioare într-o pijama mătăsoasă din cerculeţe roşii. Nu era rău. A urmat un scurt ritual de invocare a ploii, desfăşurat în jurul subsemnatului, şi în scurt timp alcătuiam un grup statuar de genul zeu plus nimfe deloc odihnindu-se.
Am informat mai devreme onoratul cititor despre picioarele Verei, lungi ca două autostrăzi. Bariera fiind ridicată, m-am avântat spre locul în care şoselele se intersectau, dar m-am trezit raşchetând parchetul: picioarele respective nu aparţineau aceleiaşi nimfe. Am revenit pe partea carosabilă, hotărât să găsesc traseul corect. GPS-ul dădea însă erori maxime în acea intersecţie aglomerată de şolduri, umeri şi torsuri identice, unde se suprapuneau foarte multe benzi curbe, acoperind pasajele şi căile de acces, başca furtuna de fire blonde ce se stârnise din senin. Am redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, mai ales că un antebraţ apărut pe turnantă îmi presa jugulara, iar două gheare mi se înfipseseră în chică. Am reuşit, probabil, o lovitură norocoasă, căci o blondă aflată în proximitate a scâncit scurt, ca o mobilă deplasată pe linoleum, începând să-şi dea ochii peste cap. În timp ce apăsam toate butoanele aflate la îndemână ale flipperului uman, aşteptând zăngănitul monedelor, o a doua duduie îmi şoptea la ureche nişte cuvinte care ar fi putut reduce la tăcere şi galeria unei echipe de fotbal crunt nedreptăţite de arbitraj. Vă imaginaţi, probabil, că în acest timp cea de-a treia componentă a lotului de judo feminin uda florile. Ei bine, vă înşelaţi. Executa o operaţiune pe lângă care cele mai elaborate tehnici tantrice ar părea un nevinovat pupic pe creştet.
Vecina de dedesubt, după ce mi-a tras două portative lungi cu unghiile pe spate, a început să le completeze cu notele unei fugi “allegro appassionato”. Cineva se străduia să-mi desprindă o ureche de cap, trăgând cu dinţii de ea ca de un şniţel vechi şi plin de zgârciuri. O palmă îmi persecuta violent fesele. Camera se umpluse de chiote indieneşti, gâfâieli, ţipurituri, bocete, fâsâieli, pocniturile pe care le face ambalajul transparent cu bule când acestea se sparg, gemete, miorlăituri, fluierături, aş putea chiar jura chiar că am auzit şi un fragment din Traviata. Pe scurt, era o hărmălaie de parcă fetele s-ar fi înmulţit nu prin clonare, ci prin diviziune fulgerătoare.
Însângerat şi învineţit, m-am extras din zona ostilităţilor, fluturând în semn de pace o fâşie rămasă întreagă din lenjeria de corp, şi m-am târât către birou. Sprijinit cu spatele de tăblia acestuia, am glăsuit, cu una dintre ultimele suflări:
- Doamnelor, aşa nu se mai poate, trebuie să introducem puţină ordine în acest du-te-vino. După spusele lui Confucius …
Ei aş! S-au năpustit asupra mea ca nişte meduze australiene înfometate. Două m-au luat de câte-o aripă, trântindu-mă pe birou, neglijând obiectele aflate acolo, în timp ce a treia a desfăcut o valijoară, din care a purces a scoate diverse lucruri. Mai întâi, nişte cilindri prelungi semănând cu acele baloane din care clovnii confecţionează animăluţe, numai că respectiva nu le-a înnodat în forme de girafe sau de căţeluşi, ci le-a lăsat pe o policioară să se bălăngăne jucăuş. Au mai răsărit din valiză un aparat de pirogravat şi unul asemănător cu cel folosit în resuscitarea cardiacă, o zgardă, o cuşcă având înăuntru ceva ce părea a fi o nevăstuică turbată, o pereche de cătuşe, un cleşte de grădinărit, un set de cârlige de pescuit şi un gârbaci cu vârfuri plumbuite, pe care a început să-l învârtă chiuind prin încăpere, plecând apoi în paşi de gimnastică ritmică spre coridor.
Lucrurile evoluau într-un mod neaşteptat şi nicio asigurare de sănătate, cred, nu acoperă astfel de activităţi. În ritmul acesta, capătul zilei urma să mă găsească zâmbind enigmatic de pe fundul unui borcan cu formol. Am prins aşadar a aplauda cu entuziasm exerciţiul la sol al gimnastei, pocnindu-le cap în cap pe blondele laterale, apoi, mai iute ca rozătoarea ce se agita frenetic în cuşcă, am săltat un presse-papier, aşteptând. Antiaeriana a interceptat-o în mijlocul flick-flack-ului care urma să se încheie deasupra mea, ruinându-i astfel şansele la medalie. Orice juriu ar fi depunctat drastic aterizarea, căci respectiva a căzut pe-o parte, bufnind la contactul cu podeaua ca un sac plin cu soldăţei din plumb.
Concursul fiind gata, am revenit ferm la conducerea operaţiunilor.
- Fetelor, gata cu zbânţuiala! Strângeţi jucăriile, luaţi-vă surioara la subraţ şi fuga la mămica!, le-am spus celor două blonde încă funcţionale, care mergeau prin cameră ca nişte somnambule.
Câteva bice pe poponeţele goale şi nişte şuturi în aceleaşi zone au accelerat îmbrăcarea şi evacuarea. După ce am închis uşa, m-am privit în oglinda de pe hol. Aveam figura unui pisoi tocmai scos din maşina de spălat, unde fusese introdus împreună cu rufăria de corp a unui masochist.
Cartea va apărea în colecţia “Râsul lumii” de la editura Humanitas. Lansarea va avea loc sâmbătă, 28 mai, ora15:00, la Bookfest, standul editurii Humanitas.